Prefectul Moldovan: „În prima decadă a lunii februarie reîncep lucrările la podul de la Milișăuți”

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a avut miercuri, 31 ianuarie, o întâlnire de lucru în șantierul podului peste râul Suceava din orașul Milisăuți, la care au participat reprezentanți ai DRDP Iași, serviciului poliției rutiere, cei ai constructorului și dirigintele de șantier. Pe parcursul ședinței prefectul a abordat cu specialiștii prezenți o serie de chestiuni ce au rezultat atât din petițiile și sesizările primite la Instituția Prefectului, cât și din informații vehiculate în spațiul public.
„Am fost informat că în prima decadă a lunii februarie antreprenorul general va primi ordinul de reluare a lucrărilor, conform graficului de execuție urmând a se executa lucrări de armare, cofrare și turnare a betonului la două dintre culeele podului. După expirarea perioadei de timp minim admisă de normativele în vigoare pentru întărirea betonului (28 zile), se va putea trece la montarea grinzilor, acțiune preconizată a fi finalizată, funcție de condițiile meteo, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie.
Un alt subiect abordat, ce a condus la nemulțumiri exprimate atât de cetățenii riverani cât și de către cei aflați în tranzit, a fost cel al întreținerii bretelelor de accces la podul provizoriu. Toți cei prezenți au căzut de acord asupra necesității întreținerii permanente a căii de rulare, astfel încât suspensiile autoturismelor ce tranzitează podul provizoriu să fie cât mai puțin afectate din punct de vedere tehnic. În acest context, fac din nou apel către conducătorii auto să manifeste spirit civic și să respecte indicatoarele de restricționare a tonajului.
Ulterior, m-am deplasat la sediul primăriei orașului Milișăuți unde am discutat aceste aspecte cu domnul primar Cărare, autoritățile locale implicându-se cu utilajele proprii în asigurarea circulației spre podul provizoriu, chestiunea siguranței participanților la trafic constituind o prioritate de prim rang”, a transmis prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.