Aglomerația de pe DN2, pe direcția Suceava-Siret, continuă și vineri dimineață, 13 noiembrie. Potrivit prefectului județului Suceava, Traian Andronachi, la ora 7:30, coloana de autotrenuri care așteptau să ajungă la punctul de trecere a frontierei se întindea pe aproximativ nouă kilometri, până în zona fabricii de brânzeturi din Bălcăuți.
În continuarea măsurilor luate în cursul zilei de joi, 12 noiembrie, pentru gestionarea aglomerării de pe DN2 Suceava–Siret, Poliția Rutieră și Poliția de Frontieră colaborează pentru fluidizarea traficului și prevenirea blocajelor, fiecare în domeniul său de competență.
În paralel, sunt purtate discuții pe canalele instituționale cu autoritățile ucrainene, în vederea creșterii capacității de procesare a autotrenurilor pe partea ucraineană, având în vedere fluxul ridicat de vehicule de mare tonaj. Demersurile urmăresc reducerea timpilor de așteptare și a aglomerării de pe drumurile de acces către frontieră.
La ora 07:30, cinci echipaje de poliție acționau pe traseu: patru între Punctul de Trecere a Frontierei Siret și intersecția DN2 cu DN2H, inclusiv în orașul Siret și în zona Ratoș, iar un al cincilea pe tronsonul Dănila–Dărmănești–Suceava.
În aceste activități sunt implicate Serviciul Rutier, Poliția Orașului Siret și polițiile municipiilor Rădăuți și Suceava.
Pe sectoarele cu două benzi pe sens au fost realizate amenajări temporare cu balize din plastic, pentru delimitarea unor zone cu o capacitate mai mare de staționare a camioanelor.
Coloana de autotrenuri avea, la ora raportării, aproximativ 9 kilometri, până în zona fabricii de brânzeturi din Bălcăuți. Vehiculele erau aliniate în coloană și staționau parțial pe acostament. Aglomerarea se menține, iar măsurile din teren urmăresc păstrarea spațiului necesar circulației celorlalte vehicule.
„Continuăm să lucrăm împreună cu Poliția Rutieră și Poliția de Frontieră, atât pentru gestionarea traficului pe drumurile din județ, cât și pentru identificarea soluțiilor de fluidizare a trecerii frontierei, prin dialogul instituțional cu partea ucraineană. Prioritatea comună este siguranța oamenilor și menținerea accesului pentru ambulanțe și celelalte echipaje de intervenție. Voi urmări în continuare evoluția situației și voi sprijini rezolvarea problemelor care necesită implicarea mai multor instituții”, transmite prefectul județului Suceava, Traian Andronachi.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor și semnalizarea temporară, să nu intre pe contrasens pentru a ocoli coloana și să faciliteze trecerea vehiculelor de intervenție aflate în misiune.


