Instituția Prefectului Județului Suceava a găzduit joi, 12 martie, o nouă rundă de discuții în cadrul Comisiei de Dialog Social, condusă de prefectul Traian Andronachi. Alături de acesta, la masa discuțiilor s-au aflat subprefecții Camelia Damian și Bogdan George Păstrav, directorul de cancelarie Cătălin Fediuc, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice și partenerilor sociali.
Dacă ordinea de zi a vizat două puncte principale, dezbaterile au depășit cadrul strict tematic, antreprenorii prezenți aducând în atenția autorităților „povara” birocrației și a controalelor.
Conflictele de la Ambulanță, în vizorul Prefecturii
Prima temă fierbinte a fost legată de tensiunile de la Serviciul de Județean de Ambulanță Suceava. Reprezentanții sindicatelor au prezentat un tablou sumar al nemulțumirilor salariaților, reclamând nerespectarea procedurilor legale și a legislației muncii.
Prefectul Andronachi a cerut măsuri concrete pentru deblocarea situației, punând accent pe necesitatea asigurării unor condiții de muncă echitabile.
„Este esențial ca un serviciu public vital precum Ambulanța să funcționeze în parametri optimi, iar acest lucru nu se poate face fără respectarea drepturilor angajaților. Dialogul de astăzi a vizat găsirea unor soluții administrative care să stabilizeze colectivul și să eficientizeze activitatea”, a declarat Traian Andronachi la finalul discuțiilor pe această temă.
Gură de oxigen pentru transportatori: acciza, compensată până la iarnă
Un alt subiect major abordat în ședință a fost prelungirea schemei de ajutor de stat pentru transportatori. Schema actuală, reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 1094/2025, expiră la 31 martie 2026.
În urma analizei, Comisia de Dialog Social s-a pronunțat în favoarea prelungirii măsurii până la 31 decembrie 2026. Decizia reprezintă o veste bună pentru firmele de transport din județ, care vor putea beneficia în continuare de restituirea unei părți din acciza la motorină, într-o perioadă în care costurile logistice rămân o provocare majoră.
Patronatele atrag atenția asupra climatului economic
Dincolo de ordinea de zi, doamna Liliana Agheorghicesei, președinta Patronatului IMM din Județul Suceava, a ridicat probleme stringente cu care se confruntă mediul de afaceri local în 2026.
Oamenii de afaceri sunt îngrijorați de:
-
Fluctuațiile fiscale: Modificările și taxele aplicabile în acest an creează incertitudine.
-
Criza forței de muncă: Deficitul de personal rămâne un blocaj în dezvoltarea companiilor.
-
Birocrația sufocantă: Necesitatea accelerării digitalizării și simplificării procedurilor administrative este vitală.
-
Presiunea controalelor: Frecvența ridicată a verificărilor din partea instituțiilor statului afectează activitatea curentă a operatorilor economici.
Reprezentanții Prefecturii Suceava au dat asigurări că toate aceste semnale vor fi transmise mai departe și analizate în contextul eforturilor de a sprijini mediul economic.
„Dialogul dintre autoritățile publice, organizațiile sindicale și patronale rămâne esențial pentru identificarea unor soluții echilibrate la problemele semnalate și pentru îmbunătățirea modului de funcționare a instituțiilor și a mediului economic”, au transmis oficialii Prefecturii la finalul întâlnirii.


