Președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, anunță că o antreprenoare a fost desemnată să le reprezinte pe doamnele social democrate din Solca

Președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, anunță că nu mai puțin de patru noi Organizații ale Femeilor Social Democrate au fost înființate în cursul săptămânii trecute. Este vorba despre OFSD Ciprian Porumbescu, OFSD Breaza, OFSD Todirești și OFSD Solca. Larisa Blanari a precizat că președinția ultimei organizații înființate a fost preluată de către antreprenoarea Doina Covaliu, fostă profesoară și actual consilier local.
„Am ajuns în cursul săptămânii în patru localități din județ, pentru a mă întâlni cu cât mai multe doamne dornice să se implice în dezvoltarea comunităților lor și să pună umărul pentru a echilibra balanța pe o scenă politică dominată de bărbați.
Marți am fost la Ciprian Porumbescu, miercuri, la Breaza, joi, la Todirești, vineri, la Solca.
Într-unul dintre cele mai mici orașe ale României, la Solca, un medic veterinar și un inginer, domnul Cornel Țehaniuc (primarul) și domnul Florin Romaniuc (viceprimarul), au demarat un amplu proces de modernizare a localității, despre care presa locală scria în urmă cu mai mulți ani că ajunsese o fantomă a orașului de altădată.
De ceva ani, însă, odată cu câștigarea funcției de primar de către dl. Țehaniuc, la Solca au început să se deschidă tot mai multe șantiere: de la drumuri care au văzut pentru prima oară asfaltul la modernizări de școli.
În 2023 au fost implementate sau în curs de implementare numeroase proiecte de milioane de euro, atât fonduri europene, cât și guvernamentale.
De la investiții în infrastructura rutieră sau în cea școlară, până la proiecte pentru siguranța cetățenilor, reabilitarea parcului central sau modernizarea Casei de Cultură.
În echipa domnului primar se află, tot de două mandate, și Doina Covaliu, consilier local, fost profesor, actualmente antreprenor.
O social-democrată care știe că «nu merge cu vorbe și promisiuni deșarte» și că e nevoie de implicare.
În prezența mea și a domnului viceprimar Romaniuc, care este și președintele PSD Solca, Doina Covaliu a fost realeasă în unanimitate în funcția de președintă a OFSD Solca. 
Îi doresc mult succes ei și organizației pe care o conduce și sper ca modernizarea orașului  să continue și în mandatul următor, în același ritm susținut.
Nu am putut pleca de la Solca înainte să vizitez frumoasa mănăstire din localitate, redeschisă de aproximativ doi ani, în martie 2021, când a fost numit primul stareț după 236 de ani de la închiderea lăcașului de cult de către Imperiul Habsburgic. (În iunie 2022 s-au sărbătorit 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Solca)”, a transmis Larisa Blanari, după conferința de alegeri a OFSD Solca.