Președintele AUR Suceava, Dan Filimon, condamnă ferm umilirea deputatului Petru Negrea la granița Ucrainei: „Acesta este rezultatul modului în care România a fost condusă și respectată pe plan extern”

Președintele Organizației Județene a AUR Suceava, Dan Filimon, reacționează ferm, după ce deputatul sucevean Petru Negrea a fost umilit de grănicerii ucraineni. 

Filimon a transmis că autoritățile de la Kiev știau că Negrea este demnitar român, chiar dacă a trecut frontiera cu pașaport simplu, și că acesta nu a avut niciodată poziții împotriva statului ucrainean.

Filimon a amintit că, la începutul războiului, Negrea a oferit sprijin personal pentru peste 100 de refugiați ucraineni, asigurându-le cazare în hotelurile sale și sprijin logistic și moral.

„Oamenii știau foarte bine că este demnitar român, chiar dacă a trecut frontiera cu pașaport simplu. Autoritățile ucrainene au date exacte despre cine intră în țară. Cu atât mai mult cu cât acest om nu a avut poziții publice împotriva statului ucrainean. Nu s-a exprimat, nu s-a manifestat ostil, dimpotrivă.

La începutul războiului, a sprijinit peste 100 de refugiați ucraineni. I-a cazat în hotelurile sale. Există grafice și dovezi clare. În aceste condiții, să iei un om, să îl dezbraci și să țipi la el este de neacceptat.

El s-a deplasat în Ucraina pentru a ajunge la o facultate, unde urma să organizeze, împreună cu alți prieteni, un cor. Are calificare în acest domeniu și știe foarte bine ce face.

Este parlamentar, este demnitar al statului român, ales pe listele AUR. A primit acest tratament în această calitate. Problema este cum se comportă cineva cu un demnitar al statului român. Atât.

Vom face acest lucru public, inclusiv în Statele Unite. Vom informa Departamentul de Stat și Congresul american, unde se află 40 de parlamentari. AUR nu este partid de guvernare. Nu are pârghiile statului român la dispoziție.

Nu privesc acest gest cu îngrijorare. Îl privesc cu scârbă. Ucrainenii nu fac decât să reflecte nivelul de respect pe care clasa politică românească l-a impus în toți acești ani. Acesta este rezultatul modului în care România a fost condusă și respectată pe plan extern”, a explicat Dan Filimon.

De asemenea, contactat telefonic, deputatul Petru Negrea a declarat că grănicerii ucraineni i-au comunicat că nici el, nici familia lui nu mai pot intra în Ucraina.