Președintele CJ Suceava anunță programul principalelor evenimente din acest an din cadrul proiectului „Paștele în Bucovina”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a atransmis că „Paștele în Bucovina”, un proiect al Consiliului Județean Suceava are deja 15 ani de când este organizat anual și că și în acest an vor fi organizate numeroase evenimente.

„Acest proiect a făcut ca Bucovina să fie mai cunoscută, în special în zona turismului religios. În 2009 reușeam, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, să aducem la Suceava Sfânta Lumină de la Ierusalim. De atunci am organizat evenimente frumoase, nu numai de Paști, am organizat ”Crăciun în Bucovina”, ”Pelerin în Bucovina” și alte sărbători au fost așa cum se cuvine pregătite, omagiate, sărbătorite de noi”, a spus președintele CJ Suceava.”, a declarat Gheorghe Flutur.

După evenimentul de la Fundu Moldovei organizat de Primărie și Coniliul Județean intitulat Festivalului – Concurs Național de Muzică Religioasă Ortodoxă ”BUNA VESTIRE”, administrația suceveană va organiza pe  21 aprilie la Ciocănești, Festivalul Ouălor Încondeiate, împreună cu primăria din localitate, iar de Florii, la Moldovița se va organiza tot un festival al ouălor încondeiate.

„În Săptămâna Mare vor fi evenimente în mai multe localități care vor fi anunțate printr-o broșură editată de CJ Suceava. În municipiul Suceava, de Florii, se va organiza un concert de pricesne și cântece religioase în zona centrală a municipiului unde va fi amenajat, împreună cu Primăria Suceava și Târgul de Paște. Tot în centrul Sucevei, în ziua de Paști, la ora 13:00 va fi organizat evenimentul tradițional „Clopotele Bucovinei” și cântecele de toacă, un concurs al tinerilor care bat toaca, dar și un concurs de ciocnit ouă”, a precizat președintele CJ Suceava.

Potrivit lui Flutur, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este în parteneriat cu CJ Suceava și cu binecuvântarea IPS Calinic va fi adusă și în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim, pentru a fi împărțită credincioșilor în noaptea de Paști în bisericile din județ.

„O delegație va pleca de la Suceava la București, cum se întâmplă în fiecare an, pentru a fi adusă Sfânta Lumină în bisericile de aici, din județul Suceava. Îi așteptăm pe suceveni la aceste evenimente și sunt convins că așteaptă și dumnealor ”Paștele în Bucovina”, un eveniment la care vin mulți turiști, dar vin și mulți localnici să-și aducă aminte cum era Paștele de altădată”, a  încheiat Gheorghe Flutur.