Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat bugetul instituției pe care o reprezintă pe anul 2023. Șeful administrației județene a precizat că proiectul de buget a fost deja publicat pe site-ul CJ Suceava, unde va sta 15 zile în dezbatere publică. Astfel, până la sfârșitul lunii ianuarie, după ce vor fi prezentate propunerile de îmbunătățire a bugetului, acesta va fi aprobat în ședința deliberativului județean.
„Bugetul CJ Suceava pe anul 2023 este de 868 de milioane de lei, respectiv 174 de milioane de euro, în timp ce anul trecut a fost de 740 de milioane de lei, respectiv 148 de milioane de euro. Deci, este un buget mai mare cu 17% față de cel de anul trecut. Este un buget de dezvoltare a județului Suceava. Anul 2023 va fi un an cu multe investiții. 509 milioane de lei din cei 868 vor fi pentru dezvoltare, adică 58%, iar 357 de milioane de lei vor fi pentru funcționare”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
326 de milioane de euro din totalul bugetului reprezintă fonduri europene, între cele mai importante investiții fiind: Spitalul de Oncologie, reabilitarea zidului Cetății de Scaun a Sucevei, finalizarea Terminalului II de la Aeroportul Suceava și demararea procedurilor pentru construriea Terminalului III, precum și unul Cargo.
„La capitolul drumuri avem destul de multe priorități. În primul rând sperăm să scoatem la licitație execuția centurii ocolitoare a orașului Gura Humorului. Pentru asta este gata documentația și ne mai trebuie avizul de la Mediu. Avem axa rutieră Suceava – Iași. Aici suntem în proceduri și sper să se finalizeze cât mai repede desemnarea câștigătorilor pentru a putea relua lucrările. O altă investiție este drumul județean care leagă Stulpicaniul de Câmpulung Moldovenesc, dar și DJ Bălăceana – Humoreni. De asemenea, avem DJ plus construire pod la Argel, comuna Moldovița. Începem un drum nou între cartierul Burdujeni și Aeroportul de la Salcea. Am semnat contractele pentru drumurile județene ce vor fi modernizate prin PNI «Anghel Saligny», respectiv cel care leagă Grăniceștiul de Satu Mare, Forăști – Manolea, drumul de la Rotopănești, Horodniceni, drumul de pe valea Brodinei. Avem în continuare lucrări la drumul de la Mălini spre Borca – Iesle, drumul lui Nechifor Lipan. Tototdată, avem și drumul de la Bilbor. Continuăm documentația pentru Drumul Județean Grădinița – Coșna, spre Ilva Mare, Bistrița Năsăud. De altfel, avem o serie de lucrări de reparații la poduri”, a adăugat Flutur.
Șeful administrației județene a adăugat că vor fi făcute dotări la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava și că vor fi achiziționate trei autobuze școlare ce vor deservi preșcolarilor și elevilor de la instituțiile subordonate CJ din Fălticeni, Bivolărie și Câmpulung Moldovenesc.
O altă investiție importantă este cea privind Palatul Administrativ din Suceava. De asemenea, vor fi finanțate și cele patru centre de zi de la Cacica.
„De asemenea, finalizăm Grădinița Specială de la Fălticeni și reabilitarea Școlii Speciale de la Rădăuți, Muzeul de Istorie a Evreilor din Bucovina de la Siret, precum și centrul aeromedical, unde va fi garat elicopterul SMURD, de la Câmpulung Moldovenesc. Totodată, vom finaliza și documentația pentru pasajul subteran de la Spitalul Județean Suceava. Vom demara proiectele finanțate prin PNRR, respectiv cel de la DGASPC Suceava, dar și cel privind construirea pistelor de biciclete”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat că la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava vor fi făcute investiții de zeci de milioane de euro.
„Sunt foarte multe proiecte de zeci de milioane de euro în combaterea nosocomialelor și prevenirea pacienților, dar și secția ATI pentru nou născuți, fluide medicale, rețeaua de alimentare cu apă înlocuirea ei și punerea în siguranță a pacienților la spital. Una dintre investițiile majore este construirea spitalului de oncologie în curtea spitalului vechi, o investiție de 10 milioane de euro. Licitația e făcută, e semnat contractul și vom face acest spital cu 83 de paturi. Radioterapia funcționează, avem laboratorul de medicină nucleară care funcționează și acum venim cu spitalul de oncologie cu 83 de paturi inclusiv ambulatoriu și spații pentru familiile care vor să stea cu bolnavii”, a mai precizat Gheorghe Flutur.
De asemenea, șeful administrației județene a precizat că are în vedere construirea unui campus nou la Bivolărie, dar și continuarea proiectului mare de apă și canal.