Președintele Flutur: „La Putna lumea vine să se încarce de românism”

Sâmbătă, 2 iulie, la împlinirea a trei decenii de la proclamarea solemnă în rândul sfinților a celui mai cunoscut apărător al credinței de pe meleagurile noastre, marele voievod Ștefsn cel Mare, Mănăstirea Putna a fost gazdă pentru mii de pelerini veniți din județul Suceava, dar și din alte localități din țară și de peste hotare. În fruntea coloanei de pelerini s-a aflat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur,  care a apreciat prezența masivă a credincioșilor la acest eveniment subliniind că multă lume vine la Putna ca să se încarce de românism.

„Programul Ștefanian îl derulăm din 2017 și nici pandemia nu ne-a oprit. Avem șase ani de evenimente frumoase care încep întotdeauna de Sânziene, pe 24 iunie, și se termină pe 2 iulie, la mormântul Marelui Ștefan, evenimente care aduc aminte de ralizările, de ctitoriile și de vitejia lui Ștefan cel Mare. Mai mult ca orcând, aici, la Putna lumea vine să se încarce de românism, de energie pozitivă și, dacă acum în conjunctura internațională cu războiul la graniță este rugăciunea, la mormântul lui Ștefan este cea mai bine venită pentru că ne aduce aminte de unitate, de patriotism un patriotism care să însemne respect pentru neamul românesc și pentru înaintașii noștri”,a  declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a adăugat că este normal ca la Putna să fie foarte mulți pelerini pentru că județul Suceava atrage, frumoasa  Bucovină atrage,  mănăstirile sunt un magnet, programele derulate de Consiliul Județean atrag.

„De acum noi începem programul Pelerin în Bucovina pe mai multe rute, iar kilometrul zero e la Putna. De aici pornește Via Transilvanica și Via Mariae, două rute de turism care sunt sprijinite de programne internaționale și guvernamentale, și eu cred că anii viitori va fi neîncăpător la Putna, de aceea trebuie să ne gândim inclusiv la parcări și la lărgirea drumului”, a conchis Flutur.