Președintele FNSAR România, Gheorghe Chiș: „Conflictul de la SAJ Suceava nu trebuia transpus în spațiul public. S-au adus prejudicii de imagine asupra angajaților”

Președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), Gheorghe Chiș, a fost prezent marți, 24 martie, la Suceava pentru a media conflictul de muncă declanșat în data de 4 martie a.c., de Sindicatul Ambulanța Suceava.

El a declarat pentru SuceavaLIVE că acest conflict a fost remediat, precizând, totodată, că situația nu trebuia să degenereze și să creeze prejudicii de imagine Serviciului de Ambulanță Suceava, instituție vitală și printre cele mai complexe din România.

Mai mult decât atât, Gheorghe Chiș a subliniat că este necesară o bună colaborare între sindicat și conducerea instituției.

„Nu e de joacă. Conflictul putea să degenereze așa că a trebuit să răspundem invitației. A avut loc o întâlnire constructivă în cadrul căreia s-au remediat lucrurile și s-a ajuns la o formă de colaborare pe viitor. Până la urmă, e vorba de un serviciu de urgență și nu putem să continuăm să vorbim fiecare separat pentru că e vorba și de imaginea unui serviciu public”, a declarat președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), Gheorghe Chiș.

Întrebat dacă conducerea sindicatului de la Suceava nu ar fi putut găsi soluții pentru problemele apărute fără a mai ieși în spațiul public și a arunca cu noroi într-o instituție atât de importantă pentru județul nostru, Gheorghe Chiș a răspuns: „Asta le-am imputat și eu pentru că nu e normal să iasă în spațiul public. Sunt lucruri de regim intern, care se puteau clarifica, dar e nevoie de răbdare cu ei. Și atunci, mai degrabă, «dacă nu se întâmplă acum, hai să ne plângem în public!». Eu nu sunt adeptul ieșitului în spațiul public, doar atunci când sunt lucruri care au impact asupra cetățenilor. Ori, lucrurile acestea sunt interne și era normal să le clarifice de comun acord”.

Președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR) a mai spus că în orice astfel de situații cele mai importante sunt comunicarea și dialogul.

„Ne punem pe treabă! Noi trebuie să salvăm vieți nu să ne certăm. Am fost foarte deranjat de situație și, de aceea am făcut un efort să vin la Suceava, deși trebuia să fiu la București. SAJ Suceava este un serviciu mare, cu extindere  într-un județ mare și nu e atât de simplu. Eu cred că trebuie să ne concentrăm mai mult pe lucrurile acestea profesionale, iar relațiile sindicat – conducere trebuie să fie prioritare, dar să nu aducă prejudicii de imagine asupra angajaților. Cetățeanul care citește și nu cunoaște detaliile unei situații ajunge să te judece. Noi, practic, intrăm în casele oamenilor și trebuie să fim priviți ca oameni serioși și dedicați activității pe care o practicăm”, a conchis președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), Gheorghe Chiș.