Președintele Sindicatului DECUS, suceveanul Bogdan Bănică, îl desființează pe Culiță Sterp: „Nu e cool să fii Culiță. E dezgustător!”

Suceveanul Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, îl desființează pe Culiță Sterp și spune că artistul nu realizează cât de norocos este că trăiește în România, unde profită de legislația îngăduitoare.

„Culiță, personajul cvasicunoscut în anumite medii, a zâmbit slinos, sarcastic, ofensator și ostentativ nu numai la adresa jurnaliștilor, ci și la a tuturor celor care (încă) respectă legea în țara asta.
Personajul Culiță nu realizează cât de norocos este de faptul că doar șansa a făcut ca un om nevinovat să nu intre în pământ din cauza inconștienței sale neasumate. Tu ar trebui să intri în pământ Culiță, de rușine!
Personajul Culiță nu realizează cât de norocos este că trăiește în România, unde legile îi favorizează pe infractorii de teapa lui, în timp ce justiția românească încurajează, ba chiar instigă la modul cel mai concret posibil și pe alții din mediile de care vorbeam să comită asemenea fapte.
În alte țări cu apă caldă, individul Sterp nu ar mai fi văzut lumina libertății ani la rând. În țara tuturor posibilităților, România, mr. Culiță își atrage „simpatii” prin glume de autobază, rânjite grețos.
Să ne amintim pentru ce a fost eliberat din arest după doar 24 de ore: conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere sub influența substanțelor psihoactive, neoprire la semnalul regulamentar al polițiștilor, nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. 
Nu fi #caculiță: nu e cool să fii Culiță. E dezgustător!”, a spus Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS.