Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat luni, 21 iulie, emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru modernizarea a cinci drumuri județene care nu au mai fost asfaltate de aproape zece ani. Primele utilaje vor intra pe teren chiar în această săptămână.
Potrivit lui Șoldan, până la jumătatea lunii august toate cele cinci tronsoane vor fi în șantier. În total, vor fi modernizați aproximativ 35 de kilometri de drum județean.
„Am emis astăzi ordinul de începere a lucrărilor și, de săptămâna aceasta, primele utilaje intră pe teren.
Până la jumătatea lunii viitoare, toate cele cinci tronsoane vor fi în lucru.Este vorba despre DJ 209G, între Straja și Brodina, 23 de kilometri, DJ 208U, între Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirnei, 6 kilometri, DJ 178F, în Voitinel, circa 3 kilometri, DJ 174F, la Șaru Dornei, 2 kilometri și DJ 208D, între Adâncata și Hănțești, aproximativ un kilometru și jumătate.
În total, 35 de kilometri care vor fi modernizați.
La final de an, vom avea mai mulți kilometri de drum asfaltat decât în ultimii patru ani la un loc!Chiar din primul an de mandat am alocat cel mai mare buget din istoria județului pentru infrastructură.
Am promis că infrastructura rutieră va fi o prioritate”, a transmis Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava.


