Președintele Șoldan, după alocarea celor 4 milioane de lei pentru Broșteni, Stulpicani și Ostra: „Consiliul Județean este și va rămâne alături de toți cei afectați de această calamitate. Sprijinul nostru nu se oprește aici”

Consiliul Județean Suceava a făcut primul pas concret pentru sprijinirea comunităților greu încercate. În cadrul ședinței ordinare din 31 iulie, a fost alocată o primă tranșă de 4 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară, destinată localităților Broșteni, Stulpicani și Ostra, afectate puternic de inundațiile din ultimele zile.
„Am alocat astăzi prima tranșă de fonduri din rezerva bugetară a Consiliului Județean Suceava pentru sprijinirea locuitorilor din Broșteni, Ostra și Stulpicani, grav afectați de inundațiile din ultimele zile.
Vor urma și alte alocări, pe măsură ce evaluăm toate pagubele.
În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Județean, am inițiat un amendament la proiectul de rectificare bugetară, prin care 4 milioane de lei vor fi direcționate către cele trei comunități”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Potrivit acestuia, suma va fi distribuită astfel: 3 milioane de lei pentru Broșteni, cea mai afectată zonă, 500.000 de lei pentru Stulpicani și 500.000 de lei pentru Ostra.
„Așa cum am spus încă din primele momente, Consiliul Județean Suceava este și va rămâne alături de toți cei afectați de această calamitate.
Sprijinul nostru nu se oprește aici”, a conchis șefull administrației județene.