Prețurile carburanţilor au început, din nou, să crească. Explicaţiile specialiștilor

Prețul motorinei începe din nou să crească ajungând să depășească pragul de 8 lei. Dacă în medie, un litru de benzină este șase lei și 64 de bani, un litru de motorină trece de opt lei.

Care sunt explicațiile pentru această creștere a prețurilor la pompă? Pe de o parte, vorbim de o creștere a prețului motorinei, pentru că și cererea este mai mare în această perioadă, scrie stirileprotv.ro.

La fel ca în primăvară, sunt activități agricole și contribuie la această cerere ridicată, în special în regiune, și războiul din Ucraina.

Este un trend, din punctul nostru de vedere, care pare pe termen scurt să nu se oprească. Asta înseamnă cerere mai mare de motorină și, în același timp, avem o ofertă mai redusă, pentru că și România, ca și Europa, în general, importă motorină. În România, avem cam o treime din motorina consumată în țara importată”, susține Claudiu Cazacu, consultant strategie, XTB.

La scumpirea din ultima vreme a carburanților, contribuie și creșterea prețului barilului de petrol, pe piețele internaționale. Destul de mult, într-un timp scurt. Vedem deja un plus de 15%, doar săptămâna trecută. Asta înseamnă că barilul de petrol se apropie, din nou, de 100 de dolari, scrie psnews.ro.