„Fapte, nu vorbe!”, aceasta este deviza de la care Dragoș Bodnărescu, tânărul campion european la kickboxing și administratorul X-FIGHTERS, nu face rabat. SuceavaLIVE a relatat într-un material anterior că X-FIGHTERS este o sală modernă de kickboxing din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în care copiii și tinerii vin și învață acest sport, antrenați fiind chiar de Dragoș Bodnărescu.
Și pentru că planurile sale pentru cei pe care îi antrenează sunt de a-i vedea campioni mondiali la acest sport, Dragoș lucrează zi de zi pentru a le îndeplini. Așa se face că, la mai puțin de 7 luni de antrenamente, 7 dintre discipolii săi sunt deja câștigători.
În week-end-ul 10 – 11 februarie, la Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc s-a desfășurat o competiție inter-cluburi, la care au participat sportivi din mai multe județe din țară. Astfel, de la Competiția de Kickboxing, MMA, Muay-Tay și Grappling, sportivii antrenați de Dragoș Bodnărescu s-au întors la Câmpulung Moldovenesc cu premii importante.
Daniel Dumitriu, în vârstă de 11 ani, a obținut locul 2, la categoria 55 de kilograme, aceeași poziție fiind ocupată și de Ssentogo Mansoor, în vârstă de 19 ani, doar că la categoria 75 de kilograme.
Frații gemeni Hojda, în vârstă de 12 ani, au reușit să cucerească medalia de aur. Astfel, Andrei Hojda (35 de kilograme ) și-a adjudecat prin knock-out prima poziție, în timp ce geamănul său, David Hojda (34 de kilograme) a urcat pe primul loc, la puncte.
Tot prin knock-out și-a învins adversarul și Alex Slatariu, în vârstă de 14 ani, care a concurat la categoria 65 de kilograme, reușind astfel să obțină medalia de aur.
Și Bogdan Lucasciuc, în vârstă de 15 ani, l-a făcut knock-out pe adversarul său, la categoria 67 de kilograme, obținând astfel locul 1
O medalie de aur și-a adjudecat, prin knock-out, și Natanael Troia, în vârstă de 17 ani. El a luptat la categoria 65 de kilograme.
„Pentru mine înseamnă foarte mult, deoarece noi avem sala asta deschisă de mai puțin de un an, iar foarte mulți dintre ei au maxim șapte luni de când se antrenează, timp în care au reușit să obțină niște rezultate fantastice, dat fiind și faptul că au terminat meciurile în prima rundă”, a spus Dragoș Bodnărescu.
Întrebat ce îi deosebește pe sportivii antrenați de el de ceilalți sportivi de la alte cluburi, el a răspuns că disciplina militărească și lucrurile făcute și nu spuse.
„Întâi arătăm rezultatele și după aceea vorbim”, a punctat campionul european.
Și pentru că perseverența și determinarea sunt două caracteristici ale administratorului X-FIGHTERS, țelul acestuia rămâne să dea un campion mondial.
„Cu cât mai repede avem un campion mondial, cu atât mai repede putem schimba strategia”, a adăugat Dragoș.
Ceea ce trebuie să știți este faptul că participarea la această competiție importantă a fost exclusiv sprijinită de părinții sportivilor și de sala de sport de la Câmpulung Moldovenesc, Dragoș Bodnărescu subliniind că începuturile sunt mereu mai grele, iar potențialii sponsori ai elevilor săi ar putea apărea cel mai devreme peste un an.
Competiția de la Giroc a fost prima de anul acesta, însă sportivii săi sunt hotărâți să facă performanță, astfel că vor participa, peste trei săptămâni, la o nouă competiție de kickboxing, la Pașcani, unde vor concura împotriva altor luptători din țară, iar șirul acestora va continua până când elevii lui Dragoș Bodnărescu se vor întoarce acasă cu un titlu de campion mondial.
„După competiție sportivii au spus: <Coach, noi nu am participat până acum la competiții de acest tip, dar noi suntem cei mai buni, față de toți ceilalți. Suntem cei mai disciplinați și structura pe care o avem noi nu o are nimeni>. Aceste concluzii le-au tras după ce au văzut ce se întâmplă la celelalte cluburi. Noi suntem foarte mândri de ei și ne facem treaba în continuare, astfel încât rezultatele să fie tot mai remarcabile”, a conchis Dragoș Bodnărescu.