Un biciclist beat a accidentat o femeie și pe cei doi copii ai săi, pe o trecere de pietoni din Suceava. Bărbatul a fugit de la fața locului

O mamă și doi copii au fost loviți din plin de un biciclist pe trecerea de pietoni de pe str. Calea Unirii, de la Grupul Școlar din Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, echipajul rutier deplasat la fața locului a constat faptul că un biciclist în vârstă de 55 ani din Suceava care circula pe partea carosabilă, în momentul în care a ajuns la o trecere pentru pietoni semnalizata corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unei femei și celor doi copii ai acesteia de 7 și 10 ani, care se aflau în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, acrosandu-i.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea ușoară a celor trei pietoni. Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus și la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, biciclistul urmând a fi sancționat și contravențional cu amendă în valoare de pana la 3.300 lei pentru conducerea bicicletei sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.