Prima conferință națională de amiloidoză organizată în România a avut loc la Suceava. Prof. dr. Daniel Coriu: „Sunteți printre cele mai valoroase centre, la nivel internațional”

Vineri, 9 decembrie, la Suceava a avut loc prima conferință națională de amiloidoză organizată în România. Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor echipe medicale din județul Suceava, dar și din alte județe din Regiunea Moldovei, de cea a secretarului de stat Doina Iacoban, precum și de cea a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, care a prezentat pe scurt investițiile derulate de-a lungul anilor de instituția pe care o reprezintă. Între cei prezenți s-au numărat și managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, dr. Daniela Neagu, medic-șef al secției Neurologie din spital și coordonatoarea Centrului de Expertiză din cadrul SJU Suceava, dar și dr. Irina Badrajan. La această conferință au mai participat și pacienți care suferă de această boală genetică rară.

Trebuie precizat că prof.univ.dr. Daniel Coriu, profesorul care a descoperit gena mutantă ce provoacă o boală genetică foarte rară, amiloidoza ereditară transtiretină, a oferit diplome de apreciere și recunoștință din partea Societății Române de Hematologie, al cărei președinte este, Consiliului Județean Suceava, Spitalului de Urgență Suceava, medicului neurolog Daniela Neagu, precum și secretarului de stat Doina Iacoban.

„Sunteți printre cele mai valoroase centre, la nivel internațional”, a declarat prof. Daniel Coriu.

În prezent, în cadrul Centrului de Expertiză din cadrul SJU Suceava primes tratament 16 pacienți, atât din județul Suceava, cât și din alte județe învecinate. Practic, oamenii din aceste zone ale țării au șansa de a se trata la Suceava, evitând astfel deplasările dese la București.

La nivel național au fost înregistrați 300 de pacienți care suferă de această boală genetică rară, cei mai mulți dintre ei fiind din județul Suceava, respectiv 49.

Amiloidoza este o boală rară care apare atunci când organismul nu poate descompune și recicla proteinele amiloide, rezultând în depuneri la nivelul țesuturilor și organelor. Aceste depozite de amiloid pot dăuna în timp organelor și țesuturilor, afectând în mod frecvent rinichii, inima, ficatul, tractul digestiv și sistemul nervos. Atât severitatea, cât și simptomele sunt dictate de regiunea afectată.

Amiloidoza se manifestă din cauza unei plieri anormale a proteinelor amiloide, ceea ce conduce la depozitarea de fibrină în țesuturile afectate. În mod normal, proteinele sunt degradate cu aceeași viteză cu care sunt produse, însă, în acest caz, acestea sunt distruse mai lent. Acumularea depozitelor de proteine, ce poartă numele de amiloid, duce la o disfuncționalitate progresivă a organului afectat.