Primăria Salcea organizează, în premieră, sărbătoarea orașului. Smiley, Andreea Bănică și Connect-r, printre invitați

Orașul Salcea se pregătește de sărbătoare. Astfel luni, 14 august, și marți, 15 august, cetățenii orașului, dar și dimprejur, sunt așteptați în Parcul Mereni, situat la intrarea în Plopeni dinspre Suceava, pe partea stângă, acolo unde Primăria Salcea organizează, în premieră, o serie de evenimente deosebite.

Sub egida „Împreună în orașul Salcea”, organizatorii și-au propus să aducă în fața cetățenilor artiști renumiți și apreciați, dar și activități educative desfășurate de oamenii legii.

„Eu, ca primar, și Consiliul Local reprezentăm întreaga comunitate și este datoria noastră de a oferi și momente artistice, manifestări pentru fiecare categorie de vârstă. Evenimentul, o premieră la Salcea, este gândit în special ca un mesaj de unitate, în încercarea de a combate ura, denigrarea ori discriminarea etnică, politică sau socială”, a declarat primarul orașului Salcea, Ezekiel Belțic.

Ziua de luni, 14 august, va debuta la ora 13:00, în locația sus menționată cu o prezentare a tehnicii de lucru a Poliției, Jandarmeriei și  ISU Suceava, dar și cu exerciții demonstrative. Potrivit organizatorilor, la activitate vor fi prezenți și câinii polițiști, specializați în intervenții la evenimente. 

Și pentru că scopul activității este cel de educație și prevenție, toți cei prezenți vor putea asista la stingerea unui incendiu și la simularea unui accident rutier. Astfel, vor fi prezentate două scenarii: când șoferul lovește un pieton și părăsește locul faptei, dar și când rămâne și acordă ajutor.

De la ora 16:00, se vor desfășura două concursuri, de ciclism și atletism.  Competițiile sportive vor fi pe categorii de vârstă, inclusiv pentru adulți, iar cei care vor participa sunt rugați să vină îmbrăcați în echipament sportiv și să aibă bicicletă.

Trebuie precizat că, la final, toți copiii care vor participa la competiții vor fi premiați de sponsorii locali ai evenimentului în cadrul unei campanii de încurajare a mișcării.

Ziua de luni se va încheia cu două spectacole deosebite, susținute de Andreea Bănică și Smiley.

 

Foc impresionant de artificii, la finalul evenimentelor

 

Ziua de Marți, 15 august, aduce în atenția publicului o serie de spectacole folclorice, care vor începe de la ora 16:00, și care vor fi susținute de Fanfara din Stamate, Fanfara Izvorașul Liteni, Ansamblul studențesc „Arcanul”, Grupul Folcloric „Bujori de Munte” Cârlibaba, Plaiurile Pojorâtei, Ansamblul Sălceanca (interpreți de muzică populară locali), Călin Brăteanu, Elisa Hechelciuc, Nicoleta Hafiuc, Gheorghiță Rotaru, Lenuța Rusu, Simona Matachi, Cătălina Rotaru, Didi Cojocariu și Fetele din Botoșani.

De la ora 21:00, pe scena amplasată în Parcul Mereni va urca Antonio Pican, acesta fiind urmat de Cabron și Connect-r.

Ziua de marți se va încheia cu un impresionant foc de artificii.

Și pentru că evenimentul se anunță a fi unul de anvergură, primarul de la Salcea  îi invită atât pe localnici, cât și pe toți cei ce doresc să ia parte la sărbătorarea orașului, să se bucure împreună de eveniment, menționând că nimeni nu trebuie să plătească nicio taxă.

 

Vor fi restricții de trafic

 

Având în vedere anvergura evenimentelor, organizatorii fac apel ca locuitorii din Plopeni și Mereni, pe cât posibil, să vină pe jos, cu atât mai mult cu cât o parte din strada Palagheni va fi închisă. De asemenea, organiztorii îi roagă insistent pe localnicii din satul Plopeni, mai precis pe cei care își au locuințele pe străzile Palagheni, Păieni, Adunării, Dobroaia, Zorilor și Baladei să nu își lase mașinile pe partea carosabilă, pentru a nu îngreuna traficul. 

Trebuie precizat că Primăria orașului Salcea va organiza în perioada următoare și evenimente religioase, pentru fiecare comunitate religioasă, având discuții în acest sens cu reprezentanții cultelor (comunitatea evanghelică și cea ortodoxă) ce își desfășoară misiunea în orașul Salcea, pentru a fi satisfăcute dorințele comunităților religioase.

Primarul Ezekiel Belțic a transmis mulțumiri tuturor celor care sunt implicați în organizarea evenimentului, între care lui Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea culturii tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina, precum și lui Cezar Duduman și Cristian Iavni, de la Primăria Salcea.