Pentru prima dată după 1989, Romania va avea o legislație unificată a Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor. Proiectul-mamut de aproximativ 600 de articole, a cărui negociere a durat patru ani de zile, a primit vot favorabil, marți, în Comisia pentru Administrație Publică din Camera Deputaților, transmite Știri pe surse.
În propunerea legislativă a fost transpus parțial referendumul inițiat de Nicușor Dan când a fost primar general și care a fost menit să tranșeze subiectul construcțiilor ilegale și a autorizațiilor de construire emise de primării. O noutate negociată politic este că toți primarii din țară își vor putea delega semnătura în domeniul urbanismului către viceprimar sau administratorul public.
Pe vremea când Nicușor Dan era primar general al Bucureștiului, locuitorii Capitalei au votat în 2024 printr-un referendum ca „Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului”.
Rezultatul referendumului nu a fost aplicat.
De-a lungul activității sale civice și politice din Capitală, Nicușor Dan s-a declarat un adversar al dezvoltatorilor imobiliari care încearcă să ridice construcții ilegale care nu țin cont de spațiile verzi și de monumentele de patrimoniu.
Referendum transformat în lege
Atribuțiile referitoare la documentațiile de urbanism la nivelul municipiului București vor fi transferate cu data de 1 noiembrie 2028 către Primăria Municipiului București, au decis partidele.
Toate documentele, că sunt certificate de urbanism, că sunt autorizații de construire, vor fi emise de Primăria Capitalei, conform proiectului cu amendamente care a primit raport favorabil, marți, în comisia de Administrație Publică.
Astfel, primarul Capitalei va emite toate autorizațiile de construire din București.


