Primărița Maria Pleșca îi invită pe oameni, de Sfântul Ilie, la Strânsura de la Voitinel

Primăria comunei Voitinel organizează joi, 20 iulie, de Sfântul Ilie, Strânsură pe Dealul Leahului. Evenimentul va debuta în jurul orei 14:00, iar cei prezenți se vor putea bucura de melodiile celor mai iubiți artiști din generația tânără a folclorului românesc, dar și de spectacolele susținute de Ansamblul Folcloric „Ciobănașu” al Clubului Copiilor din Rădăuți, Ansamblul Folcloric „Sirețelul” din Cernăuți, Ansamblul Folcloric „Frătăuțeanca” din Frătăuții Vechi, dar și de tinere talente locale.

Evenimentul de anul acesta va culmina cu apariția pe scenă a îndrăgiților artiști ai folclorului românesc: Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Oana Tomoioagă și Paul Ananie, alături de Taraful Florin Mucea.

„Îi așteptăm pe oameni la Strânsură, pe Dealul Leahului, unde vom petrece alături de acești tineri artiști care sunt astăzi în topul preferințelor și care reușesc să bucure cu energia lor pe toată lumea”, a transmis primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca.