Primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a anunțat că a obținut, de la Administrația Fondului pentru Mediu, finanțare pentru casarea a 100 de autovehicule vechi din oraș.
Potrivit edilului, Administrația Fondului pentru Mediu asigură 80% din valoarea totală alocată acestui proiect, iar diferența va fi acoperită din bugetul local al orașului Broșteni.
„Astfel, dacă sunteți proprietarul unui autoturism vechi și doriți să renunțați la el, puteți primi 3.000 de lei în schimbul acestuia.
Administrația Fondului pentru Mediu va acorda stimulentul pentru casare, în valoarea de 2.400 de lei pentru fiecare autovehicul uzat casat în cadrul Programului, iar Primăria Orașului Broșteni oferă, de asemenea, un stimulent pentru casare în valoare de 600 de lei pentru fiecare autovehicul uzat casat în cadrul Programului”, a spus primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui.
Etapele Programului Rabla Local:
- Publicarea ghidului de finanțare, a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere și a sumelor alocate pe pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu.
- Depunerea cererilor de înscriere și a documentelor necesare de către Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) în aplicația dedicată.
- Publicarea rezultatelor analizei și încheierea contractelor de delegare.
- Publicarea listei UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare.
- Publicarea anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitantii de finanțare și a sumelor alocate pe pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu.
- Înscrierea solicitantilor de finanțare din lista UAT-urilor menționate, în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare.
- Transmiterea solicitărilor de finanțare către UAT de către Administrația Fondului pentru Mediu, pe baza înscrierilor efectuate conform punctului anterior.
- Implementarea Programului conform procedurilor interne adoptate de UAT.
- Monitorizarea proiectelor.
„În prezent, ne aflăm în etapa a treia, în care orașul Broșteni s-a înscris în program și a solicitat finanțare pentru casarea a 100 de autovehicule și a semnat contractul de delegare cu Administrația Fondului pentru Mediu. Urmează publicarea listei UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, aceasta fiind etapa cea mai importantă pentru cetățeni. După ce Administrația Fondului pentru Mediu va anunța deschiderea sesiunii de înscriere pentru cetățeni (noi vom furniza informații în momentul deschiderii sesiunii), dumneavoastră trebuie să vă înscrieți pe site, să completați detaliile și apoi să transmiteți documentele care atestă eligibilitatea către Primăria Broșteni”, a adăugat primarul Alexandru Hurjui.
Solicitanții stimulentului pentru casare trebuie să se înscrie pe platforma Administrației Fondului pentru Mediu folosind link-ul atașat (https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php) – strict prin beneficiarul stimulentului/solicitantul de finanțare.
Pot participa doar solicitanții de finanțare cu domiciliul în UAT Orașul Broșteni, în limita sumelor prevăzute în contractul de delegare.
Înscrierea solicitanților de finanțare se face completând câmpurile predefinite în aplicația informatică.
Documentele care atestă eligibilitatea trebuie trimise de solicitantul de finanțare către delegat (Primăria Broșteni), conform procedurii și termenelor stabilite de aceasta, după înscriere.
Un solicitant de finanțare se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni pentru casarea unuia sau mai multor autovehicule uzate.
După finalizarea înscrierii, Administrația Fondului pentru Mediu va transmite Primăriei Orașului Broșteni lista solicitanților de finanțare care solicită stimulentul pentru casare prin poșta electronică.
Pe site-ul Primăriei se găsește procedura de lucru pentru casarea autovehiculelor uzate, accesând următorul link: https://primariabrosteni.ro/program-privind-casarea…/