Orașul Broșteni a fost declarat Stațiune Turistică de Interes Local, vineri, 16 februarie, în urma unei hotărâri de guvern. Trebuie subliniat că Broșteniul a întrunit un punctaj de 160 puncte la criteriile suplimentare, față de de minimul de 90 de puncte necesare pentru atestarea ca stațiune turistică de interes local.
Primarul Alexandru Hurjui a declarat că meritul pentru realizarea acestui proiect important pentru întreaga comunitate revine tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la acest succes.
„Este piatra de temelie pentru dezvoltare. Am spus de mai multe ori: șansa noastră este dezvoltarea turismului și nu numai în Broșteni, ci în întreaga zonă. Broșteniul e un punct central de unde se poate ajunge oriunde și nu numai în județul Suceava, ci și în județul Neamț. Pentru mine înseamnă un succes, o mulțumire și o satisfacţie, mai ales că acest titlu a fost primit pe merit”, a declarat primarul Alexandru Hurjui.
Edilul a subliniat importanța acestui proiect, precizând că, mai mult ca oricând, acum trebuie ca toată lumea să conlucreze, astfel încât orașul Broșteni să atragă din ce în ce mai mulți turiști. De asemenea, el a explicat că, prin certificarea ca Stațiune Turistică de interes Local, toți cetățenii vor avea de câștigat, fie că sunt mici producători, dețin unități de cazare, au stâni sau chiar dacă știu să facă dulcețuri delicioase. Și asta pentru că, o dată cu interesul crescut pentru zonă, turiștii vor vrea din ce în ce mai mult să vină sau să revină la Broșteni, iar asta înseamnă prosperitate pentru cetățeni.
În ceea ce privește eforturile administrației locale, Alexandru Hurjui a precizat că echipa de la Primărie lucrează constant la noi și noi proiecte menite să crească confortul cetățenilor și, implicit să dezvolte pas cu pas Broșteniul, astfel încât acest oraș să devină o Poartă de Intrare în Bucovina.
Tuturor administratorilor de unități de cazare, dar și celor care au activități conexe domeniului turismului, edilul le-a transmis să rămână la fel de primitori și ospitalieri și să gătească la fel de bine.
„Pe cei care au mai fost la Broșteni îi așteptăm să revină, iar pe cei care nu au fost încă îi așteptăm să ne calce pragul! Avem oameni gospodari aici, cu care ne mândrim, dar și obiective de vizitat și lucruri multe de făcut”, a adăugat primarul Hurjui.
Pentru a fi și mai atractiv din punct de vedere turistic, edilul a precizat că foarte curând va reconstrui și bojdeuca Irinucăi, dar și un centru de informare turistică.
Trebuie spus că orașul Broșteni și împrejurimile dețin un potențial turistic deosebit, păstrând din atmosfera unui oraș liniștit și promovând imaginea unui loc de poveste, cu un farmec aparte, dar și de patrimoniul construit de-a lungul istoriei orașului, muzee, biserici, monumente, care constituie patrimoniul cultural de mare valoare și importanță regională și națională, la aceasta adăugându-se elementele de patrimoniu imaterial (tradiții, obiceiuri, gastronomie, etc.).