Cei aproximativ 900 de elevi din comuna suceveană Arbore vor beneficia de o masă sănătoasă. Anunțul a fost făcut de către primarul Dan Tiperciuc, care a precizat că Școala Gimnazială „Luca Arbure” a fost selectată de Guvernul României într-un program, ce presupune asigurarea unei mese elevilor din unitățile școlare.
Astfel, potrivit edilului, elevii din Arbore vor primi o masă caldă zilnic, pe toată perioada în care se fac cursuri, mâncarea urmând să fie livrată de o firmă de catering. Dan Tiperciuc a spus că deja au fost demarate procedurile de achiziție publică.
„Este o veste extraordinară pentru școlarii din comuna noastră! Acum, nu doar că părinții vor uita de grija pachetului zilnic, ci elevii se vor putea bucura de o masă sănătoasă, chiar la școală”, a spus primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc.
Trebuie precizat că scopul Programului Național „Masă sănătoasă” este sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.