Au fost peste 40 de ore fără somn, dar cu fiecare clipă dedicată salvării unei comunități aflate în cel mai greu moment al său. Orașul Broșteni și localitățile învecinate au trăit, în ultimele zile, una dintre cele mai dramatice încercări din istoria recentă – inundații de proporții istorice, zeci de gospodării distruse, drumuri rupte, oameni izolați, iar, cel mai dureros, pierderea a trei vieți omenești.
Într-un mesaj plin de emoție, primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a transmis recunoștință tuturor celor implicați în lupta contra naturii dezlănțuite: de la salvatori și autorități, până la voluntarii din comunitate care au arătat că solidaritatea nu este un cuvânt gol.
120 de persoane au fost salvate cu elicoptere, alte 85 evacuate la timp de echipele de intervenție. În ciuda suferinței, orașul a arătat că nu este singur și că, dincolo de ape, rămâne o inimă puternică – o comunitate care merge mai departe.
„Dragii mei,
Au trecut peste 40 de ore de când nu am închis un ochi. Dar nu pot încheia această zi fără să vă scriu. Un mesaj de recunoștință profundă și de condoleanțe din inimă.A fost o zi plină de durere, de luptă, de speranță – și de oameni. O zi pe care nu o vom uita niciodată.Orașul Broșteni, Neagra, Dârmoxa, Holdița, Lungeni, Poiana Cotârgașului, Cotârgași, Frasin – toate au fost lovite de cele mai grave inundații din câte am trăit vreodată. Apele au măturat drumuri, au pătruns în gospodării, au izolat familii întregi și au pus în pericol vieți.A fost o luptă continuă cu natura, cu timpul, cu neputința – dar și o demonstrație de solidaritate, omenie și curaj.Din păcate, am pierdut trei suflete:– un bărbat de 66 de ani,– și două femei, una de 85 și alta de 83 de ani,toți găsiți pe cursul râului Neagra.Vestea acestor pierderi ne apasă sufletul. În numele meu și al întregii comunități, transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Le vom fi alături cu tot ce putem.Sunt recunoscător că, la această oră, toate persoanele izolate au fost salvate. Toți oamenii sunt în siguranță. Este, poate, cel mai important lucru pe care îl putem spune în această seară.Bilanțul oficial al intervențiilor ISU Suceava:
- 120 de persoane salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD
- 85 de persoane evacuate de echipele terestre
- Misiuni continue de pompare a apei și degajare a zonelor afectate
Mobilizarea a fost uriașă. Desfășurarea de forțe – impresionantă.Mulțumesc din inimă pompierilor ISU, echipelor de jandarmi, polițiștilor, salvatorilor montani și tuturor voluntarilor care au muncit fără oprire. Vă port un respect profund pentru fiecare clipă de curaj.La Broșteni au fost alături de noi:– prefectul județului Suceava, Traian Andronachi– subprefectul Bogdan George Păstrăv– președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan– conducerea Administrației Bazinale de Apă SiretVă mulțumesc pentru prezență, sprijin și deciziile luate la fața locului.Un gând special de recunoștință profundă merge către voi, oamenii din Broșteni și din împrejurimi – pentru gesturile mari și mici, pentru mobilizare, pentru mâncarea, apa, hainele și produsele de primă necesitate aduse în sprijinul celor afectați. Ați fost extraordinari! Ați deschis uși, ați oferit speranță. Ați arătat ce înseamnă o comunitate unită.Ați fost, cu toții, o rază de speranță într-o zi de coșmar!Nu pot încheia fără să-mi exprim recunoștința pentru gestul primarului comunei Poiana Ștampei, domnul Viluț Mezdrea, care a convocat o ședință de consiliu local și a alocat 100.000 de lei din bugetul comunei, în regim de urgență, pentru orașul Broșteni. Un gest de solidaritate pe care nu îl vom uita!Drumul de acum înainte nu va fi ușor… Astăzi am pierdut, am plâns, am luptat – dar nu ne-am lăsat.Și tot azi, Broșteniul a arătat că nu e doar un oraș – e o inimă mare care bate prin fiecare dintre noi.Ne așteaptă zile grele, dar mâine vom merge mai departe. Împreună.
Până atunci, vă doresc o noapte cu liniște în suflet.Noapte bună, Broșteni. Suntem încă în picioare. Și nu suntem singuri”, a transmis luni noapte, Alexandru Hurjui, primarul orașului Broșteni.


