Primarul de la Frătăuții Vechi anunță că încă două drumuri din comună au fost modernizate

Primarul comunei Frătăuții Vechi, Cristinel Antemie Dinu, a informat că și anul acesta au fost modernizate două tronsoane de drum comunal, ce însumează 1 kilometru. Potrivit edilului, investiția, care se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei, a fost finanțată din bugetul local al comunei.

„Unul dintre drumuri este situat în zona centrală a satului Frătăuții Vechi, lângă terenul de sport, iar cel de-al doilea – în cartierul nou de case din zona Măleni”, a declarat edilul Cristinel Antemie Dinu.

Primarul a subliniat că, înainte ca drumurile să fie betonate, au fost trase conductele de apă și canalizare, extinsă rețeaua electrică și cea a iluminatului public stradal, lucrările fiind făcute gospodărește, în ordinea corectă.

„Ne propunem ca și anul viitor să alocăm bani din bugetul local pentru modernizarea drumurilor. Infrastructura rutieră este foarte importantă pentru fiecare comunitate și, de aceea, încercăm să rezolvăm cât mai curând această cerință”, a mai spus primarul de la Frătăuții Vechi.