Primarul comunei Satu Mare, Adrian Toader Lavric, se află din nou în fața unor probleme grave de natură penală, la mai puțin de un an după ce a scăpat la limită de pierderea mandatului în urma unei condamnări definitive.
Totul s-a întâmplat pe 22 octombrie, când un echipaj al Serviciului Rutier Suceava, aflat cu aparatul radar pe E 85 (între Dărmănești și Grănicești), a înregistrat o mașină care rula cu o viteză de 131 km/h pe un sector de drum unde limita legală era de doar 70 km/h.
La volanul autoturismului se afla chiar edilul comunei Satu Mare. Polițiștii se pregăteau să îi aplice amenda și să îi suspende dreptul de a conduce pe o perioadă determinată, însă verificările în baza de date au scos la iveală un detaliu mult mai grav: primarul avea deja permisul suspendat în urma unei abateri comise anterior într-un alt județ.
Prin urmare, Adrian Lavric nu avea dreptul de a se afla la volan în momentul în care a fost depistat de radar. Pe lângă amenda contravențională de peste 4.300 de lei primită pentru depășirea vitezei legale, pe numele primarului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă asimilată conducerii cu permisul suspendat).
Scăpat de suspendare la Curtea de Apel, dar din nou pe sârmă
Situația edilului este cu atât mai complicată cu cât el se află în plin termen de încercare. La finalul anului 2025, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Adrian Lavric la o amendă penală în valoare de 6.900 de lei pentru infracțiunile de purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Dosarul respectiv a fost deschis după ce primarul a bătut un consilier local cu pumnii și picioarele imediat după o ședință a Consiliului Local. Amenda penală i-a salvat mandatul, dar i-a impus un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care nu are voie să mai comită nicio altă infracțiune.
Dacă ancheta actuală se va finaliza cu trimiterea sa în judecată și o nouă condamnare, condamnarea anterioară și nerespectarea termenului de încercare îi pot aduce primarului din Satu Mare consecințe mult mai severe, inclusiv pierderea definitivă a funcției publice.


