Primarul Gavril Pardău anunță că a fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea sistemului de canalizare în comuna Coșna

Primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, a anunțat că, de curând, a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Coșna, județul Suceava”. Potrivit edilului, investiția, care se ridică la aproximativ 8,6 milioane de lei, va fi finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. De altfel, Gavril Pardău a subliniat că Primăria Coșna va contribui cu suma de aproximativ 600.000 de lei, Guvernul alocând 8 milioane de lei.

Proiectul prevede înființarea sistemului de canalizare din comună, precum și construirea unei stații de epurare, lucrările urmând să fie demarate imediat ce toate celelalte proceduri specifice vor fi îndeplinite.

„Sper ca lucrările să poată începe cât mai repede, astfel încât cetățenii să poată beneficia și de acest serviciu. Știu că lucrările propriu-zise crează un disconfort, însă îi rog pe oameni să fie răbdători și înțelegători, așa cum au fost de fiecare dată când pe strada lor s-a lucrat”, a transmis primarul comunei Coșna, Gavri Pardău.

Edilul a adăugat că în localitate vor fi implementate și proiecte pe fonduri europene, doar de curând fiind semnat un contract de finanțare prin PNRR.