Primarul Gheorghe Fron, profesori și directori ai unor școli din Cornu Luncii, parte a proiectului internațional „Porți deschise către Prut”

Educația este cea mai importantă ramură a societății, întrucât stă la baza tuturor generațiilor care se succed de-a lungul timpului, iar o educație de calitate nu se poate face fără o infrastructură modernă, utilată complet, armonioasă și captivantă, lucruri care sunt la ele acasă în comuna suceveană Cornu Luncii. Dincolo de investițiile palpabile, ce țin de infrastructură, actualizarea și formarea cadrelor didactice sunt aspecte ce merg mână în mână cu aceste investiții administrative. Și cum și pentru acest lucru este nevoie de o susținere financiară, primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, n-a stat nici de data aceasta cu mâinile în sân, cum n-a făcut-o niciodată, când a venit vorba de comuna sa și de oamenii săi. Edilul s-a implicat activ și în proiectul internațional „Porți deschise către Prut”, de curând vizitând unitatea școlară parteneră din Tulcea.

„Până acum am fost oaspeți, însă ne pregătim și așteptăm să fim și gazde pentru acest proiect. Atunci când ești înconjurat de cadre didactice n-ai cum să nu redevii elev și să nu mai înveți câte ceva, iar asta s-a întâmplat și la vizita pe care am avut-o la Tulcea. Educația la Cornu Luncii rămâne o prioritate”, a spus primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.

Trebuie spus că partenerii implicați pentru o educație de nota 10 au fost: Școala Gimnazială Băișești reprezentată de directorul Vasile Pohoață, profesorul pentru învățământul primar Virginia Aldea  și de consilierul educativ profesor Anca Pavel, Școala „Alexandru Ciucurencu”, reprezentată de directorul Nicoleta Partebună, Colegiul „Grigore Moisil” – prin directorul Carmen Ivanov, Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” Orhei, Republica Moldova, reprezentată de profesorul Tatiana Cotruță, Școala Gimnazială Cornu Luncii, reprezentată de directorul Maria Verdeș și prof. Irina Acatrinei, Școala Gimnazială „Ieremia Valahu” Sasca Mare, prin profesorul Corneliu Busuioc și nu în cele din urmă Primăria Cornu Luncii reprezentată de primarul Gheorghe Fron, cel care, prin implicarea sa, a facilitat participarea la Simpozionul Județean „Educație de 10”, activitate parte a parteneriatului.

Cei implicați au avut ocazia să viziteze numeroase obiective turistice și culturale din Tulcea si imprejurimi. Activitățile de la Casa Avramide, Teatrul Jean Bart, Cetatea Enisala, Muzeul Satului, Programul artistic de la Căminul Cultural, Acvariul, toate au făcut ca această experiență să fie una deosebită. Ospitalitatea, respectul și implicarea au fost cuvintele zilei.

Învățarea de metode și tehnici noi și aplicarea acestora în procesul de învățare, implementarea de programe, digitalizarea resurselor de învățare vor face școala mai atractivă și-i va ajuta pe elevi în procesul de integrare iar profesorilor le lărgesc orizontul cunoașterii.

Gazdele acestei manifestări deosebite, reprezentate de prof. Minodora Ciulei, au oferit invitaților o lecție de ospitalitate, respect și omenie, ridicând-o la standarde profesionale ridicate.

Parteneriatul între școlile reprezentate de cele trei provincii istorice: Basarabia, Dobrogea și Bucovina s-a născut din inițiativa prof. Minodora Ciulei, prof. Tatiana Cotruța și a primarului Gheorghe Fron, sprijinul învățământului din comuna Cornu Luncii.