Primarul Ilie Boncheș îi invită pe dorneni și pe turiști să ia parte la evenimentele organizate de Ziua Bucovinei și 1 Decembrie

Municipiul Vatra Dornei se pregătește de sărbătoare. Anunțul a fost făcut de către primarul Ilie Boncheș, care a precizat că, în perioada 28 noiembrie 2023 – 3 decembrie 2023, cu ocazia Zilei Bucovinei și a inaugurării Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”, va avea loc seria de evenimente „SĂRBĂTORI ÎN ȚARA DORNELOR”. Astfel, edilul îi invită pe dorneni și pe turiști să ia parte la manifestările organizate de Primărie.
„Se apropie vremea sărbătorilor și la Vatra Dornei se întâmplă lucruri!  Bucuroși, vă invităm alături de noi pentru a sărbători într-un mod cu totul și cu totul special un moment istoric pentru comunitatea noastră!
Pe 28  noiembrie sărbătorim Ziua Bucovinei și are loc inaugurarea Centrului Muzeal «Cazinoul Băilor». Începem ziua cu deschiderea primei ediții a Târgului de turism «ÎN ȚARA DORNELOR», unde își vor expune pachetele turistice Organizația de Management al Destinației Bucovina, Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor, Visit Vatra Dornei, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, stațiuni turistice de interes local și național, producători locali și agenți economici”, a spus primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș.
Edilul a completat că seria de manifestări continuă cu Ziua Națională a României, când va avea loc defilarea armatei și depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor de pe Strada Mihai Eminescu.
Trebuie spus că aceste evenimente sunt organizate de  Primăria municipiului Vatra Dornei, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.
Vă așteptăm pe meleaguri dornene!”, a conchis edilul.