Primarul Ion Lungu anunță că bustul generalului Iacob Zadik va fi dezvelit de Ziua Bucovinei

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că bustul generalului Iacob Zadik, de pe Aleea Unionistilor, de lângă Palatul Administrativ, va fi dezvelit luni,  28 Noiembrie 2022, la ora 10.00.

„Iancu Flondor si Iacob Zadik au avut un rol determinant în înfăptuirea unirii Bucovinei cu România, pe 28 Noiembrie 1918. Trupele conduse de generalul Iacob Zadik au plecat din Burdujeni, în data de 8 noiembrie 1918, au ocupat localitățile Suceava și Ițcani, au plecat la Siret în 9 noiembrie 1918, și în 11 noiembrie 1918 au intrat în Cernăuți, unde au stabilit ordinea și au preluat puterea. Ulterior,  pe 28 noiembrie 1918, a fost convocat Congresul General al Bucovinei,  care a votat unirea Bucovinei cu România. Este de datoria noastră să cinstim așa cum se cuvine personalitățile care au realizat acte mărețe în procesul de unire al tuturor românilor într-un singur stat, lucru care s-a desăvârșit la 1 Decembrie 1918”, a spus primarul Ion Lungu.

Conform acestuia, tot luni, de Ziua Bucovinei, la  ora 11.00, va fi inaugurat Turnul Unirii de la Biserica Nașterea Domnului din Suceava. Monumentul este dedicat Centenarului Unirii, dar nu a putut fi inaugurat asa cum se cuvine din cauza pandemiei.