Primarul Ion Lungu anunță că lucrează la documentația pentru construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în Obcini

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 20 septembrie, în conferința săptămânală de presă, că se lucrează la întocmirea documentației tehnice pentru realizarea Grădiniței cu Program Prelungit din cartierul Obcini. Potrivit edilului, clădirea va avea demisol, parter și etaj și va dispune de 8 săli de clasă (grupe), 4 dormitoare, 4 vestiare, o sală de mese/multifuncțională, 5 grupuri sanitare, 1 bucătărie +spații depozitare, 1 cabibet medical, 1 ascensor, 1 spălătorie /călcătorie.

„Unitatea de învățământ va avea o curte de 800 mp, spații de recreere +locuri de joacă și o zonă verde cu grădină principală cu flori, legume, livadă și peluze.
Suntem la faza de notă coceptuală și urmează a se finaliza studiul de fezabitalitate.
Intenționăm să finanțăm această grădiniţă nouă pe fonduri europene, prin Programul Regional 2021-2027, la ADR Piatra Neamț. Suma prevăzută în fișa de proiect este de 1.500.000 euro. Doamne ajută!”, a declarat primarul Ion Lungu.