Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că baza sportivă de tip I din zona Metro, cu teren de fotbal de dimensiuni UEFA, nocturnă și o tribună cu 500 de locuri, va fi finalizată la toamnă.
Edilul sucevean a fost pe șantier și a declarat că se lucrează la clădirea administrativă.
„Se lucrează la canalizare și la finisajele interioare. Săptămâna aceasta vor începe lucrările la instalația electrică. La clădire, totul pare în grafic”, a precizat primarul Lungu.
Ion Lungu a mai spus că a solicitat constructorului să suplimenteze numărul de muncitori de la viitorul teren de fotbal, unde se impune consolidarea malurilor. Baza sportivă de tip I este construită cu finanțare de la Compania Națională de Investiții.