Primarul Ion Lungu anunță că Sala de Sport de la Școala 10 a fost ridicată într-un timp record: „A fost demarată procedura de achiziție a dotărilor”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că noua Sală de Sport de la Școala Gimnazială nr. 10 din cartierul sucevean Burdujeni a fost ridicată, iar până la finalul toamnei, orele de sport se vor putea desfășura aici. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței săptămânale de presă de miercuri, 6 septembrie. 

„A fost ridicată Sala de Sport de la Scoala Gimnazială Nr.10 într-un termen record de cinci luni, iar asta se datorează firmei Simion Construct din Botoșani, care merită toate felicitările”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul a adăugat că Primăria va asigura partea de dotări a acestei investiții, în prezent fiind demarată procedura de achiziție a acestora.

„În această toamnă investiția va fi finalizată și va fi pusă la dispoziția elevilor din această unitate școlară”, a conchis primarul Ion Lungu.