Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, 6 iulie, în conferința săptămânală de presă, că modul actual de lucru al celor de la ACET SA Suceava este nemulțumitor și, în consecință, a solicitat public conducerii operatorului regional de apă și canalizare să schimbe modul în care gestionează problemele.
„Am văzut un punct de vedere foarte dur și ferm al primarului de la Siret. Are dreptate sută la sută. Din păcate, aceleași lucruri le întâmpin și eu în Suceava, să nu ne ascundem după deget. Noi îi chemăm înainte de a începe o lucrare de modernizare a infrastructurii rutiere pentru a vedea dacă trebuie înlocuită vreo conductă, iar aceștia intervin abia după ce s-a turnat asfaltul. Concret, pe Zorilor, în George Enescu, după ce am terminat parcarea, la o săptămână au făcut trei găuri în ea. La fel, pe această lege de situații de urgență nu aduc reabilitările înapoi la starea inițială”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
În ceea ce privește sitiația de la stația de tratare-epurare din municipiul Suceava, edilul a spus că deși acolo sunt niște soluții, directorul general al ACET, Ștefan Groza, nu le-a pus în aplicare.
„Eu nu fug de responsabilitate, dar totuși spun, cu toată fermitatea, că eu ca primar mi-am făcut datoria. Am implementat proiectul ISPA fără de care nu mai putea fi implementat niciun proiect cu finanțare europeană”, a adăugat Ion Lungu.
În ceea ce privește schimbarea conducerii ACET, edilul Sucevei a precizat că nu intenționează în prezent să îl înlocuiască pe directorul Ștefan Groza, însă a făcut apel la acesta să își facă treaba bine pentru a nu se mai crea situații neplăcute.
„Eu fac un apel public la domnul Groza și la ACET. Sunt în ceasul al 12-lea, să facă tot ce trebuie pe apă și canalizare inclusiv pe stația de tratare și epurare. Vreau mai multă implicare. M-am săturat de câte ori am intervenit. Întotdeauna am pus umărul când era nevoie. Cei de la ACET trebuie să înțeleagă că așa nu se mai poate nici la Suceava, nici la Siret, nici la Câmpulung și nici în alte părți.Solicit să se îndrepte lucrurile”, a conchis edilul Sucevei.