Primarul Mihăiță Negură anunță că încep lucrările la noua creșă din Câmpulung Moldovenesc

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a anunțat că au început lucrările de decopertare a stratului vegetal și de trasare a conturului viitoarei creșe din strada 13 Decembrie. Potrivit edilului, proiectul este finanțat prin PNRR, iar valoarea totală a investiției se ridică la 3.400.000 euro.
Noua creşă din municipiul Câmpulung Moldovenesc va dispune de 70 de locuri și va avea 7 dormitoare, 4 camere de joacă prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare, un spațiu pentru luat masa, grup sanitar persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă și nucleul tehnico-gospodaresc.
Primarul Miăiță Negură a precizat că spaţiile de joacă în aer liber vor fi de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare.
„Cel mai mare avantaj este faptul că vorbim de o clădire eficientă din punct de vedere energetic, eficienţă asigurată din surse sustenabile, cu un impact redus asupra mediului. Pe acoperiş se vor amenaja spaţii verzi, terase înverzite, panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi a avea un aport de energie verde în funcţionarea creşei. Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură”, a spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.