Tensiunile din conducerea Primăriei Suceava au explodat public în timpul ședinței de Consiliu Local, după un derapaj verbal al edilului Vasile Rîmbu. Fără să mai țină cont de cadrul oficial și de microfoanele din sală, primarul l-a jignit direct pe viceprimarul Daniel Ungurian, numindu-l „prost” în fața tuturor aleșilor locali.
Viceprimarul Ungurian a părăsit imediat lucrările deliberativului local în semn de protest. În declarațiile făcute ulterior, acesta a condamnat comportamentul edilului, acuzându-l de lipsă elementară de educație, dar și de practicarea unor presiuni constante asupra aleșilor locali.
„Consider că ceea ce s-a întâmplat astăzi în Consiliul Local este de ordinul penalului și cer Parchetului General, în acest moment, să trimită la Suceava pe cineva să vadă abuzurile grosolane, intimidarea consilierilor în luarea deciziilor, minciunile.
Este mințit Consiliul Local prin afirmații fără relevanță. Nu este justificat niciun articol din Codul administrativ. Ni se spun lucruri, iar când se cere articolul din Codul administrativ, acesta nu există.
Ni s-a transmis spre avizare un proiect. Noi nu l-am avizat pentru că au fost foarte multe neclarități. De exemplu, costul betonului era de 750 de lei pe metrul cub.
În realitate, la o simplă căutare pe internet, am văzut că este undeva în jurul valorii de 450 de lei. Deci vă dați seama, o valoare aproape dublă. Nu se poate așa ceva. Am cerut clarificări și ni s-a spus să vedem, să căutăm, că nu se știe, poate este manopera. Nu poți să vii cu asemenea afirmații.
Doi, am părăsit lucrările ședinței pentru că nu se ține cont de legalitate și de lipsa avizului Comisiei de Urbanism și, într-o altă ordine de idei, din cauza jignirilor repetate adresate de domnul primar.
M-a făcut prost. Într-o ședință de Consiliu Local să faci un consilier și un viceprimar prost arată lipsa de educație, frustrările din toată viața lui și este prea mult. S-a depășit cadrul legal.
De aceea fac o intervenție clară și mă adresez doamnei procuror general Cristina Chiriac să intervină la Suceava. O așteptăm să vedem ce este de făcut”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava, Daniel Ungurian.


