O nouă investiție în educație se află în implementare la Mănăstirea Humorului. Primarul comunei, Viorel Croitoru, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei grădinițe moderne cu program prelungit.
Proiectul este destinat copiilor din comună și vine după o perioadă în care administrația locală a avut de parcurs mai multe etape pentru pregătirea investiției, de la documentații și avize până la identificarea și obținerea finanțării.

Potrivit primarului Viorel Croitoru, lucrările vor fi finalizate în termen de 36 de luni de la emiterea autorizației de construire. Noua grădiniță va oferi copiilor condiții moderne și un spațiu adaptat nevoilor lor.
Primarul Viorel Croitoru a semnat contractul de finanțare pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Mănăstirea Humorului
Potrivit edilului, investiția este una importantă pentru comunitate, mai ales pentru familiile cu copii mici. Educația timpurie rămâne una dintre direcțiile în care comuna trebuie să continue să investească.

„Este un proiect pentru copiii comunei și pentru familiile lor. A fost multă muncă până am ajuns la semnarea contractului de finanțare, iar acum urmează etapa în care proiectul trebuie să prindă contur și în teren”, a transmis primarul Viorel Croitoru.



