Primarul Viorel Croitoru, discuții la București despre proiectele comunei Mănăstirea Humorului: „Am obținut un răspuns pozitiv pentru atragerea de fonduri noi”

Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, a fost într-o vizită de lucru la București unde a discutat despre problemele localității pe care o reprezintă. Edilul a transmis că a discutat despre proiecte la mai multe ministere, iar răspunsurile primite de la oficialii statului sunt îmbucurătoare. De altfel, Viorel Croitoru a ținut să îi mulțumească pentru sprijin Angelicăi Fădor, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Am încheiat o vizită productivă la București, unde m-am întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor cheie. Am avut două obiective principale: să mă asigur că proiectele noastre curente sunt pe drumul cel bun și să găsesc noi finanțări pentru inițiativele viitoare.
Am discutat despre stadiul proiectelor începute și am primit asigurări. În plus, am prezentat viziunile noastre pentru dezvoltarea comunei, iar pentru proiectele noi, se analizează cu atenție necesitatea finanțării în contextul situației actuale. Am obținut un răspuns pozitiv pentru atragerea de fonduri noi.
Țin să-i mulțumesc, pe această cale, doamnei Angelica Fădor, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru ajutorul și sprijinul acordat pe parcursul acestei vizite.
Sunt hotărât să facem din Mănăstirea Humorului o comună prosperă. Vă voi ține la curent cu progresele noastre.
Împreună construim un viitor mai bun!”, a transmis primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru.