Primarul Vlăduț Gherman transformă necazul în bucurie, la Broșteni: Costeluș s-a mutat în casa construită de gospodarii din comuna Slatina

Cea de-a treia casă construită de primarul Vlăduț Gherman, cu sprijinul slătinenilor gospodari, dar și cu al altor oameni de bine din țară, în orașul Broșteni a fost sfințită și predată proprietarului, luni, 29 septembrie. Astfel, un preot din Slatina și unul din Broșteni au binecuvântat noua locuință a lui Costel, un tânăr afectat de inundațiile devastatoare de la sfârșitul lunii iulie. 

La slujba de sfințire au luat parte edilul de la Slatina, cel care a coordonat lucrările și s-a ocupat îndeaproape de cele necesare construcției casei, vicepreședintele CJ Suceava, Nicolae Robu, primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, dar și mai mulți slătineni și reprezentanți ai Primăriei Broșteni.

„Am avut o colaborare foarte bună cu domnul primar și cu domnul viceprimar. Ei mi-au indicat persoana pe care trebuie să o ajutăm. În acest proiect, alături de slătineni au participat persoane din toată țara. Mulți au dorit să participe, m-au sunat și s-au oferit să ia parte la această inițiativă ce aparține domnului președinte al Consiliului Județean, George Șoldan. Îi mulțumesc că m-a invitat în acest proiect! Împreună cu acești oameni am realizat ceea ce se vede aici.
Acesta este al șaselea proiect la care particip, însă recordul nostru rămâne proiectul din Slatina, unde am finalizat o casă în 11 zile. Atunci am mutat o familie într-o casă în 11 zile. Aici, din cauza distanței și a situației, am avut întârzieri.
Am muncit aproape o lună și jumătate la acest proiect. Sper că rezultatele sunt pe măsură.
Mulțumesc domnului vicepreședinte al Consiliului Județean pentru participarea de azi.
Mi-aș fi dorit să fie și George alături de mine, însă am înțeles că are chestiuni mult mai serioase de rezolvat.
Mulțumesc tuturor celor care ați rupt din timpul vostru ca să fiți aici. Mulțumesc consilierilor locali prezenți și prietenilor.
Acest eveniment este mic ca dimensiune și mare ca importanță pentru tine, Costeluș”, a spus primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, care a adăugat: „Costeluș, aceasta este casa ta. Trebuie să mulțumești în primul rând lui Dumnezeu. Trebuie să mulțumești celor care conduc această localitate. Ei ne-au pus în legătură. Nu te cunoșteam înainte, a fost o întâmplare, care s-a concretizat în ceea ce vezi astăzi.  Roagă-te pentru ei, nu pentru mine. Roagă-te pentru cei care au contribuit din puținul lor”.

De asemenea, edilul i-a spus noului proprietar că în 30 de zile ar trebui să demoleze vechea casă ce a fost puternic afectată de viitură, astfel încât să nu știrbească imaginea noii gospodării.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a transmis un mesaj de apreciere și susținere pentru eforturile depuse în realizarea proiectului de reconstrucție a locuințelor afectate de inundații. De asemenea, acesta a evidențiat colaborarea dintre autorități și comunitate și a subliniat importanța implicării rapide pentru sprijinirea familiilor aflate în dificultate.

„Vreau să-l felicit în primul rând pe domnul primar Vlăduț Gherman, primarul comunei Slatina, care în șase săptămâni a reușit să construiască o casă aici, la Broșteni.
Broșteniul a fost grav afectat de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie, iar comuna domnului primar a avut și ea parte de inundații. Din necazul dumneavoastră, domnul primar a reușit să aducă bucurie aici. A coagulat o echipă în jurul dumnealui și a construit această căsuță pentru Costel.
Felicitări pentru acest efort!
Acest rezultat vine în urma inițiativei președintelui Gheorghe Șoldan, care din prima zi a fost alături de noi aici, la Broșteni. Știu că a dat telefoane la toată lumea și știu că mai sunt primării și primari care construiesc case în Broșteni.
Felicitări tuturor! Să dea Dumnezeu să se construiască cât mai multe case până la iarnă și oamenii să intre în ele pentru a trece iarna cu bine”,  a spus vicepreședintele CJ Suceava, Nicolae Robu.

Primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a transmis felicitări și mulțumiri tuturor celor implicați în construcția acestei locuințe. De asemenea, el i-a recomandat lui Costeluș să nu se bucure singur de acest dar făcut de oamenii din Slatina, ci să se însoare pentru a împărtăși bucuria.

„În numele meu și al comunității noastre, vă transmit mulțumiri pentru implicarea și dedicarea de care ați dat dovadă în această perioadă grea pentru noi. Ați fost o mână întinsă la strigătul nostru de ajutor.

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, fie prin muncă, fie prin materiale, fie prin donații. Prin adunarea acestor eforturi am reușit să-i construim o casă lui Costeluș, o casă binevenită și o investiție bine făcută.

Vă rog să transmiteți mulțumirile mele și ale comunității noastre domnului președinte George Șoldan, care, încă din 28 iulie, a fost prezent aproape zilnic aici, a vorbit la telefon și ne-a susținut necondiționat.

Mulțumesc încă o dată tuturor. Am trecut prin momente grele, dar am simțit că nu suntem singuri și că cineva este alături de noi. Avem multe lucruri de făcut în continuare. Trebuie să le facem pas cu pas, cu răbdare.

Costeluș, sunt convins că părinții și bunicii tăi se bucură de căsuța ta nouă. Bucuria ta ar trebui să o împarți cu cineva și să însuflețești această locuință. Dacă ai nevoie de ajutor pentru a-ți întemeia o familie, comunitatea te va sprijini. Este păcat să te bucuri singur de această realizare, pentru că familia este un lucru important în viața fiecărui om.

Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor. Vă mulțumim încă o dată. Vă asigur că, ori de câte ori cineva va avea nevoie, noi ne putem mobiliza și putem pune umărul. Nu dorim nimănui să treacă prin greutăți, dar, dacă va fi nevoie, vă puteți baza pe noi”, a spus primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui.

Reamintim că, la sfârșitul lunii iulie, orașul Broșteni a fost grav afectat de inundații, care au distrus locuințe, gospodării și infrastructura locală. Apa a intrat în case și curți, lăsând familii fără adăpost și provocând pierderi materiale semnificative. Comunitatea s-a mobilizat rapid pentru a veni în sprijinul celor afectați, iar autoritățile locale și județene au coordonat intervențiile de urgență. Evenimentele au scos în evidență nevoia de solidaritate și implicare pentru a reconstrui și a ajuta familiile să-și refacă viața.