Proiecte de peste 20 de milioane de lei, implementate la Iacobeni. Primarul Viorel Maxim: „Investițiile pe care le facem aduc schimbări reale pentru oameni”

Comuna suceveană Iacobeni derulează un amplu program de investiții menite să crească confortul cetățenilor și calitatea vieții acestora. Cu finanțări atrase din surse europene și naționale, administrația locală condusă de primarul Viorel Maxim pune în aplicare proiecte de peste 20 de milioane de lei care schimbă radical infrastructura, transportul public, energia și educația.

Locuitorii beneficiază deja de un microbuz nepoluant achiziționat prin PNRR pentru transport, în valoare de 250.000 de euro, iar elevii sunt transportați la școală cu un microbuz electric cumpărat împreună cu Consiliul Județean Suceava, ceea ce reduce cheltuielile cu carburantul și oferă un transport mai sigur pentru copii.

Prin Programul „Anghel Saligny”, se modernizează și se reabilitează drumurile de interes local, investiție evaluată la 9,7 milioane de lei. În același timp, două proiecte distincte pentru modernizarea iluminatului public, finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu cu aproape 1,7 milioane de lei în total, vor duce la economii de energie și vor îmbunătăți siguranța pe timp de noapte.

Totodată, Primăria Iacobeni a implementat și un amplu proiect de renovare energetică pentru blocurile de pe strada Republicii nr. 84 și nr. 86, cu o finanțare de peste 5,1 milioane de lei.

„Acest proiect scade semnificativ costurile de întreținere și crește confortul locatarilor”, a afirmat primarul Viorel Maxim.

Comuna instalează, de asemenea, stații de încărcare pentru mașini electrice (569.000 lei) și construiește un parc fotovoltaic cu o investiție de 1,29 milioane lei, care va asigura curentul necesar iluminatului public și clădirilor administrației locale.

Și pentru că educația este temelia oricărei comunități, edilul Viorel Maxim continuă să investească în acest domeniu, de curând, școlile din Iacobeni primind dotări noi, de la mobilier modern la materiale didactice și echipamente digitale, printr-un proiect de peste 634.000 de lei.

„Aceste proiecte nu sunt doar cifre pe hârtie. Ele înseamnă drumuri mai bune, școli mai bine dotate, servicii publice moderne și costuri mai mici pentru cetățeni. Oamenii văd deja schimbările și asta contează cel mai mult”, a conchis primarul Viorel Maxim.