Proiecte importante pentru Mănăstirea Humorului, discutate de primarul Viorel Croitoru la București

Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, a avut o serie de întâlniri de lucru la București, unde a discutat cu reprezentanți ai mai multor ministere despre proiectele aflate în pregătire sau în așteptarea finanțării.

Potrivit edilului, principalul obiectiv al vizitei a fost identificarea unor soluții pentru susținerea investițiilor locale și accelerarea proiectelor importante pentru comună.

În cadrul deplasării, Viorel Croitoru s-a întâlnit și cu Angelica Fădor, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Primarul a apreciat sprijinul acordat de aceasta comunității din Mănăstirea Humorului și disponibilitatea de a se implica în problemele administrației locale.

Proiecte importante pentru Mănăstirea Humorului, discutate de primarul Viorel Croitoru la București

Proiecte importante pentru Mănăstirea Humorului, discutate de primarul Viorel Croitoru la București

O altă întâlnire importantă a avut loc la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde au fost analizate detaliile proiectului „Modernizare infrastructură de acces la Mănăstirea Humorului”. Administrația locală consideră această investiție una esențială pentru dezvoltarea comunei, atât prin susținerea turismului, cât și prin îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori.

La finalul vizitei, primarul s-a declarat încrezător că discuțiile purtate la nivel guvernamental vor contribui la avansarea proiectelor aflate pe agenda administrației locale și la atragerea fondurilor necesare pentru implementarea acestora.