Un proiectil neexplodat a fost descoperit în comuna Botoșana, , în timpul unor lucrări de demolare efectuate de un localnic. Incidentul a fost anunțat autorităților marți dimineață, la ora 08:17, printr-un apel la 112.
Apelul a fost efectuat de F.P., care a relatat că, în timp ce dărâma o anexă din gospodăria sa, a descoperit un obiect metalic suspect sub fundația construcției. În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a confirmat că este vorba despre un proiectil neexplodat.
La solicitarea poliției, un echipaj pirotehnic din cadrul ISU Suceava s-a deplasat la fața locului și a ridicat muniția în condiții de siguranță, urmând ca aceasta să fie distrusă controlat.
Autoritățile reamintesc populației că, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte ce pot fi muniții neexplodate, acestea nu trebuie atinse sau manipulate, ci anunțate de urgență prin SNUAU 112.
Fotografia are caracter ilustrativ.


