„Promenada în alb” a tinerilor ATOS, la Suceava. Mesaj transmis în centrul orașului împotriva Halloweenului

Tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, ATOS, au organizat, la începutul lunii noiembrie, cea de-a șasea ediție a „Promenadei în alb”, o acțiune prin care au ales să marcheze într-un mod diferit trecerea de la luna octombrie la luna noiembrie.

Evenimentul s-a desfășurat în zona centrală a municipiului Suceava, iar participanții s-au întâlnit în curtea Bisericii voievodale „Sfântul Dumitru”. Îmbrăcați în tricouri albe, tinerii au pornit apoi într-o plimbare prin centrul orașului.

Înainte de promenadă, participanții au urcat în Turnul-Clopotniță al lui Alexandru Lăpușneanu, monument vechi de aproape 500 de ani. De aici, aceștia au putut vedea centrul Sucevei de la înălțime.

Traseul a continuat pe Esplanadă, în zona Casei de Cultură, apoi pe lângă Palatul Administrativ și prin Parcul Central. Grupul s-a oprit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, unde tinerii s-au rugat și l-au cinstit pe ocrotitorul municipiului Suceava.

La finalul evenimentului, participanții au rămas împreună pentru o masă și un moment de socializare.

Prin această acțiune, tinerii ATOS au transmis un mesaj legat de păstrarea valorilor creștine și au explicat că aleg să marcheze această perioadă printr-o activitate care promovează binele, comunitatea și apropierea de Biserică.

„Promenada în alb” a venit și ca o alternativă la manifestările asociate Halloweenului. Organizatorii au transmis că nu susțin preluarea unor practici pe care le consideră străine de tradiția și spiritualitatea creștină.

„Fiecare om este unic, frumos și de folos în societate și în Biserică. Mesajul nostru este unul simplu, să alegem binele și să păstrăm ceea ce ne apropie de Dumnezeu și de cei din jur. Nu avem nevoie să preluăm orice obicei pentru a ne bucura împreună”, a transmis părintele Justinian-Remus A. Cojocar.

Organizatorii au mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și sprijin, precum și tinerilor care s-au implicat în organizarea celei de-a șasea ediții a evenimentului.