După mai mult de o lună de negocieri, liderii PSD şi-au prezentat condiţiile pentru a accepta reforma administraţiei locale. Propun reducerea posturilor ocupate cu cel mult 20%, dar în acelaşi timp ar vrea să evite concedierile prin reducerea salariilor. În plus, PSD cere premierului să disponibilizeze şi angajaţi din administraţia centrală.
„Vrem să se discute şi de un procent de măcar 10% reduceri de personal din administraţia publică centrală„, a declarat Olguţa Vasilescu, primar al Craiovei.
Cu acest amendament, PSD, care are cei mai mulţi primari în ţară, 1.600, ar fi de acord să fie concediaţi 25.000 de funcţionari din administratia locală. Înainte de a trece la disponibilizări, însă, vor să stabilească primarii si sefii de Consilii Judetene dacă nu pot face economie prin alte mijloace.
„Practic, dacă sunt în imposibilitatea de a face reducerea de personal, totuşi să contribuie prin această reducere cu 10% a cheltuielilor de personal„, a continuat Olguţa Vasilescu.
„Dacă am calcula o reducere de aproximativ 10% pe administrația locală și pe cea centrală, ceea ce este fezabil, fără niciun fel de probleme, ar însemna cel puțin 10 miliarde de lei„, a declarat Ilie Bolojan.
Reforma administraţiei centrale nu va afecta Educaţia, Sănătatea sau sistemul de Apărare şi ordine publică. Eventualele concedieri se vor aplica doar pentru funcţionarii din instituţiile centrale şi serviciile deconcentrate. Altă propunere ar fi ca toţi funcţionarii publici să dea teste de evaluare, iar cei care vor pica examenele să fie disponibilizaţi.
„Pot fi instituții în care s-ar putea să constați că n-ai nevoie de instituție, că poate nu-și justifică activitatea anumite paralelisme, agenții, autorități. Pot fi situații în care numărul de posturi poate este deficitar sau pot fi situații în care numărul de posturi este excedentar. Deci, nu procentele sunt problema, ci calculul corect, în așa fel încât să avem o instituție eficientă„, a explicat premierul Ilie Bolojan.
În plus, surse politice spun că municipiile care au sub 50.000 de locuitori vor fi retrogradate la rangul de oraş. Liderii Coalitiei se vor întâlni marţi pentru a decide forma finală a reformei din administraţie.
Dacă vor cădea de acord, al treilea Pachet de austeritate va fi adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament, relatează observatornews.ro.


