Organizația Județeană PSD Suceava anunță începerea unui program de audiențe dedicate cetățenilor. Programul debutează marți, 10 februarie, și se adresează sucevenilor care doresc să discute direct problemele lor cu reprezentanții aleși.
Audiențele vor avea loc în fiecare zi de marți și joi, în intervalul orar 16:30 – 18:30. La fiecare sesiune vor participa un consilier local și un consilier județean.
Prin acest program, PSD Suceava oferă un cadru direct de dialog cu cetățenii. Reprezentanții partidului vor prelua sesizări, propuneri și probleme ale comunității și vor contribui la identificarea soluțiilor.
Audiențele se vor desfășura la sediul Organizației Județene PSD Suceava, situat pe strada Meseriașilor nr. 2.


