Ziua de 15 august a reunit la Vicovu de Sus, cu prilejul Zilelor Orașului, un public record, de peste 20.000 de oameni, iar atmosfera creată pe parcursul acestui eveniment a fost înălțătoare.
Oamenii prezinți au avut de toate: de la tinere talente locale promovate de organizatori, la nume marcante din folclorul românesc și la trupe legendare, cum ar fi HOLOGRAF.
Faptul că vremea a fost extrem de frumoasă, iar artiștii atât de atractivi, a făcut din acest eveniment unul reușit și unic.
Alături de primarul orașului, Vasile Iliuț, s-au aflat și oaspeți de seamă, printre care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, precum și primarii din localitățile Brodina, Ulma, Horodnic de Sus, Bilca și Crasna – Ucraina.
„Mi-ar plăcea să vă pot lua pe toți aici pe scenă să vedeți cât de frumos se vede mulțimea de oameni. Am onoarea și deosebita plăcere să-i am alături de mine pe o parte din primarii din localitățile învecinate, dar și pe domnul Alexandru Moldovan, prefectul Sucevei, pe domnul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care este alături de noi și ne promite că va fi în continuare alături de noi. Avem și un prieten drag aici care a venit tocmai de la Crasna, din Ucraina, acolo unde sunt vremuri grele. Vă mulțumesc că sunteți într-un număr atât de mare, ajungeți până aproape de centura Rădăuțiului”, a spus Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus.
La rândul său, președintele Gheorghe Flutur a vorbit despre „schimbarea la față a Vicovului”, prin proiecte concrete de dezvoltare, și și-a exprimat, din nou, susținerea pentru primarul Vasile Iliuț și comunitatea pe care o reprezintă.
„Mulți m-ați întrebat de ce nu vin mai des. Acum, când Vicovu se schimbă la față și să vede, am spus da, vin, pentru că unii oameni te întreabă și de sănătate, ce ai făcut, ce faci. Dragii mei, distrați-vă! Aveți aici un primar pentru care vă felicit și sunt alături de el până în pânzele albe. Știți de ce? Pentru că e un om pe care merită să-l ajuți. Iliuț nu e un primar comod. Îl dai afara pe ușă, intră pe geam, cere de 10 ori pe săptămână, dar începe să se vadă câte ceva. De curând s-a deschis frontiera, poate că unii n-ați avut încredere. Oleacă drumurile s-au schimbat și încercăm să le facem și mai bune. Vasile Iliuț a început proiectele de apă și canal, pentru că dumneavoastră ați fost întâi oraș și abia acum vine apa și canalul. Eu nu critic pe nimeni, doar spun adevărul. Sper, și el știe, și vă spun aici că sunteți pe lista mea de priorități numărul 1 la gaz metan, pentru că trebuie să ajungă și aici gaz metan, dar nu de asta ne întâlnim noi azi. Ne întâlnim să ne simțim bine. Mă bucur că am vorbit cu multă lume de aici, mulți sunt plecați afară. Unul singur mi s-a părut mai supărat, că de ce i-am trimis să lucreze afară. Încerc să fac ce trebuie pentru Bucovina mea dragă și județul Suceava să se întâmple ceva bun. Nu e ușor. Însă câte ceva cred că rămâne în urma noastră. I-am spus lui Vasile Iliuț că Vicovu de Sus trebuie să devină o capitală aici în nordul României”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava.
Printre artiștii care au fost aplaudați la scenă deschisă s-au aflat și Cornelia și Lupu Rednic, Ana Ilca Mureșan, precum și Elena Pădure.
HOLOGRAF a creat, de asemenea, o atmosferă unică, memorabilă, demonstrând, încă o dată, că legendele nu mor niciodată.
Focul de artificii de la finalul evenimentului a fost ca o promisiune a faptului că ce e mai frumos vine de acum.
Zilele Vicovului au fost organizate de Primăria și Consiliul Local al orașului Vicovu de Sus, în organizarea acestui eveniment un rol esențial având și directorul Casei de Cultură, Vasile Schipor.