Rămas fără plăcuțe pentru lipsa RCA, un sucevean s-a urcat din nou la volanul BMW-ului și a fost prins de polițiști după nici două ore

Joi la amiază, în jurul orei 13:10, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală 9 Șcheia, aflată în misiune pe drumul național DN 17, a interceptat un autoturism marca BMW care circula pe direcția Șcheia către Stroiești. Polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei și au tras mașina pe dreapta, pe raza satului Trei Movile, după ce au observat că vehiculul nu avea montate plăcuțe de înmatriculare nici în față, nici în spate.

La volanul autoturismului de culoare neagră a fost identificat un bărbat din comuna Ciprian Porumbescu.

Rămas fără plăcuțe pentru lipsa RCA, un sucevean s-a urcat din nou la volanul BMW-ului și a fost prins de polițiști după nici două ore

Întrebat despre lipsa plăcuțelor, șoferul le-a explicat agenților că nu are asupra sa certificatul de înmatriculare și că numerele de înmatriculare îi fusese reținute cu doar o oră și jumătate mai devreme – în aceeași zi, la ora 11:33 – de către un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, deoarece fusese depistat circulând fără poliță de asigurare obligatorie RCA.

Deși rămăsese fără numere, bărbatul a decis să își continue nestingherit drumul la volanul mașinii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar în urma interogării bazelor de date s-a stabilit că acesta posedă un permis de conducere valabil. Cu toate acestea, din cauză că a continuat să ruleze pe drumurile publice după retragerea dreptului de circulație al mașinii, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”.