Rareş Bogdan reacţionează după anunțul OMV Petrom că nu va plăti taxa de solidaritate: Nu ne putem lăsa umiliți din nou

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a avut o reacție dură după anunțul făcut de OMV Petrom că nu va plăti taxa de solidaritate în România pe anul 2022.

El afirmă că statul român este obligat să reacționeze ferm și să nu se lase călcat în picioare.

Este inadmisibil! Statul român e obligat să reacționeze! Nu ne putem lăsa călcați în picioare la nesfârșit! 33 de ani au fost suficienți! Gata! Ajunge! Nu ne putem lăsa umiliți din nou, suntem sătui sa avem mereu genunchii juliți! 33 de ani de jaf cu complicitatea unor politicieni sunt destui! Statul român este obligat să verifice urgent și dacă OMV a respectat obligația din contractul de privatizare de a ecologiza 650 de puțuri de extracție a petrolului. Vreau să știu cine a făcut acest lucru și cine a plătit costurile! Asta dacă nu avem un stat slab, impotent, un sat fără câini, care doarme liniștit în timp ce România este sfidată și umilită!”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

OMV Petrom a anunţat că ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului, scrie psnews.ro.