Primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran a anunțat că s-a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre obiectivele de investiții vitale pentru comunitatea din Berchișești, respectiv „Modernizare stație de epurare și înființare stații de pompare”, depus prin Programul Național „Anghel Saligny”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Potrivit Strategiei de dezvoltare locală a comunei Berchișești, investițiile în extinderea sistemului de canalizare ocupă un loc primordial. De asemenea, aveam obligația de a ne alinia legislației europene privind asigurarea securității sanitare a locuitorilor și creșterea calității vieții acestora.După cum cunoașteți, comuna Berchișești beneficiază de o stație de epurare și de rețea de canalizare încă din anul 2009, în urma unui proiect realizat și finanțat prin Ordonanța nr. 7.În prezent, rețeaua de canalizare este funcțională în proporție de 50% din suprafața drumurilor locale din comună.Odată cu noua investiție, sunt convinsă că toategospodăriile din Berchișești vor fi racordate la sistemul de canalizare, iar locuitorii noștri vor beneficia de un înalt grad de confort, garantat prin asigurarea utilităților publice moderne, la fel ca în zonele urbane.Rog cetățenii din comună să ne fie alături pe durata realizării acestei investiții, extrem de importante pentru noi toți, și, de asemenea, să aducă la cunoștința angajaților Primăriei orice fel de problemă referitoare la derularea lucrărilor.Mulțumesc finanțatorului, colegilor din Primărie, consilierilor locali, precum și tuturor celor care și-au adus aportul la inițierea acestui proiect de amploare”, a declarat primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran.