Ministrul Educației, Ligia Deca, despre greva de avertisment: Fac apel la profesori să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut, la Digi24, un apel către profesori care intenționează să intre în grevă miercuri, timp de două ore, să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele.

Profesorii se pregătesc să pună lacătul pe școli de lunea viitoare, cu patru săptămâni mai devreme decât prevede programa școlară. Deja liderii de sindicat au făcut un apel către părinți să-și tină copiii acasă începând din 22 mai. Înainte de greva generală va fi una de avertisment. Miercuri, timp de două ore (între 11.00 și 13.00), profesorii nu-și vor ține orele, iar copiii vor fi doar supravegheați. Și universitățile intră în grevă generală. Este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate, a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre acest protest și a făcut apel la cadrele didactice să supravegheze elevii în cele două ore, chiar dacă nu țin orele.

„Fac apel pe această cale la cadrele didactice care trebuie să desfășoare protestul la școală să supravegheze elevii chiar dacă nu țin orele, pentru că este absolut normal ca să nu avem sincope în procesul educațional și să nu aducem nici necazuri familiilor care știu că au copiii la școală în acel intervar orar. Fac apel la cadrele didactice care știu că sunt extrem de responsabile”, a mai spus ministrul. Ligia Deca speră să nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată

Ligia Deca speră să nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată

Liga Deca a mai adăugat că speră să nu se ajungă în situația în care această formă de protest să fie declanșată.

„Eu încă sper că nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată. Am avut o întâlnire cu liderii sindicatelor pe 9 mai săptămâna trecută. Am discutat de ce putem face noi, de la Minister, pentru ca nemulțumirea să scadă și să nu existe premisele pentru un astfel de gest. Multe dintre lucruri nu țin de Ministerul Educației deloc. Mâine o să avem o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din preuniversitar, pentru că avem un proces pe care vrem să-l demarăm, negocierea contractului colectiv de muncă. Sunt incluse o serie de chestiuni care țin de concedii, faclități, măsuri de sprijin și sperăm să aibă loc și întâlnirile cu reprezentanții Guvernului care pot să avanseze discuții și vizavi de grila salarială, pentru că acolo este chestiunea care doare cel mai tare”, a mai explicat Ligia Deca.

Întrebată dacă este de acord cu cerința ca un profesor debutant să aibă salariul mediu pe econiomie și toate celelalte salarii să fie majorate proporțional, ministrul a răspuns că da și că „a lucrat cu sindicatele pentru a construi propunerile de grilă de salarizare pentru sectorul învățământ”.

„Sunt de acord. Absolut. Am și lucrat împreună spre finalul anului trecut și începutul acestui an împreună cu sindicatele, s-a făcut un grup de lucru la Ministerul Educației pentru a construi propunerile de grilă de salarizare pentru sectorul învățământ, cu care să putem merge la negocierea pe legea salarizării publice. Le-am transmis către Ministerul Muncii, ele sunt semnate de reprezentanții ministerului si de cei ai federațiilor. Cred că orice reformă în educație are nevoie de cadre didactice motivate, pentru a le reda si prestigiul, pentru a avea și acel respect în societate pe care ni-l dorim cu toții pentru profesori. Avem nevoie ca salariile să fie unele decente. Această promisiune a salariului debutantului în învățământ la nivelul salariului mediu pe economie a fost făcută de către reprezentanții Coaliției și eu cred că este o promisiune care va fi respectată. Acum, calendarul de elaborare a legii salarizării, modul în care se vor desfășura negocierile sunt atributul ministerului care gestionează acest proces”, a mai explicat ministrul.

Ministrul susține că se vor găsi soluțiile necesare pentru a preveni orice fel de întrerupere a procesului educațional

A fost adus în discuție și declarația lui Anton Hadăr, președintele Alma Mater, care spunea că „este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate”, iar ministrul Educației a explicat că „trebuie să luăm această declarație și în logica negocierii sindicale”.

„Eu cred că există un motiv pentru care nu am văzut această situație de decenii în România. Cred că există responsabilitate atât din partea federațiilor sindicale, cât și din partea Guvernului, în ideea de a găsi un acord, o soluție rezonabilă, decentă, pe solicitările cadrelor didactice, în așa fel încât să nu ajungem acolo. Ar fi din punctul nostru de vedere un sacrificu inacceptabil ca această generație de elevi să nu poată da Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat și considerăm că mai este mult până acolo. Avem în desfășurare Bacalaureatul special, se desfășoară în condiții normale, am verificat acest lucru. Suntem covinși că nu își dorește nimeni să avem probleme cu finalizarea anului școlar”, a mai spus Deca, adăugând că „se vor găsi soluțiile necesare ca să putem preveni orice fel de întrerupere a procesului educațional normal”.

În ceea ce privește greva generală, Ligia Deca a mai spus că până luni vor mai fi discuții și se va putea face o recomandare responsabilă vineri, pentru ca părinții și elevii să știe ce se întâmplă lunea viitoare.

„Din nou, sper să nu ajungem în situația în care să avem grevă generală luni și copiii să nu poată merge la școală. Eu îmi doresc ca luni copiii să poată merge la școală în mod normal”, a reiterat ministrul, potrivit psnews.ro.