Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat, duminică, 10 septembrie, a.c., că expoziția „GRIGORESCU – mereu surprinzător”, găzduită de Muzeul Național al Bucovinei la Muzeul de Istorie din Suceava a atras un număr record de vizitatori, dovedindu-se a fi o expoziție monumentală, un adevărat regal de artă.
Niculai Barbă a amintit că expoziția a fost vernisată în data de 2 iulie, zi inclusă și în Programul Ștefanian. De atunci și până la închiderea ei, expoziția a înregistrat 3274 vizitatori.
„Conform organizatorilor, ne-au trecut pragul suceveni, inclusiv din Diaspora, vizitatori din întreaga țară și din străinătate, unii veniți special pentru acest unic eveniment, interesați de vedea reunite aceste capodopere. Amintim că în cadrul vernisajului au fost lansate catalogul expoziției precum și catalogul de grafică „Mărturii din atmosfera unei epoci”, grafica lui Nicolae Grigorescu la Muzeul de Artă Cluj, semnat de Ioana Filipescu, publicații care aduc în fața specialiștilor și a publicului larg lucrări mai puțin cunoscute ale pictorului Nicolae Grigorescu”, a precizat Niculai Barbă. El a spus că expoziția a fost organizată cu ocazia împlinirii a 111 ani de la aducerea tabloului ,,Păstorița” în Bucovina, lucrare aflată astăzi în Fondul memorial-documentar Leca Morariu deținut de Muzeul Național al Bucovinei, în anul în care s-au împlinit 185 de ani de la nașterea artistului.
La 41 de ani de la ultima mare expoziție dedicată lui Nicolae Grigorescu la Suceava, ,,Păstorița” a fost prezentată din nou publicului, restaurată.
În cadrul expoziției au fost expuse 77 de lucrări provenite de la șapte mari muzee din țară: Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu – Quintus”, Muzeul Național Brukenthal, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și de la Muzeul Național al Bucovinei.
Proiectul a fost aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.